Magdalena Șerban
Cu o grădiniță și o unitate de învățământ primar, ambele active în satul principal, administrația publică din Mărtinești nu va întâmpina emoții la începerea anului școlar.
S-au organizat din timp
„Sunt peste 40 de copii care trec pragul instituției de învățământ din Mărtinești. Nu a fost nevoie să efectuăm reabilitări sau cine știe ce modificări, clădirea fiind renovată. Există spațiu de joacă aici, dar și un teren sintetic de sport, totul fiind util copiilor, atât pentru orele de mișcare cât și în recreații. Avem microbuz școlar funcțional și am cerut prin Inspectoratul Școlar și unul electric, cu o capacitate de 16+1 locuri. Sperăm să ne fie onorată solicitarea, ele fiind achiziționate la nivel central. Legat de cadrele didactice, avem o doamnă educatoare nouă, iar la Religie, Educație Fizică și Limba Engleză sunt suplinitori care se schimbă mai des. De asemenea, din acest an școlar, va fi un nou director, ca urmare a concursului organizat pentru acest post. Elevii de generală sau nivel liceal merg la Orăștie ori Călan. Iar pentru că nu mai e chiar mult și vine anotimpul rece (la cum trece timpul, numai azi nu e mâine), am asigurat și necesarul de lemn de foc. Centrala are revizia făcută, deci totul e pus în ordine. Chiar zilele acestea se crapă lemnele și sunt depozitate în spațiul special amenajat. Noi, angajații primăriei, ne ocupăm de asta. Inclusiv de clădirea lor. Dincolo de aceste aspecte administrative și organizatorice, aș dori să le urez încă de pe acum succes în actul educațional atât personalului didactic cât și celor mici. M-aș bucura să cunoască reușitele și să fie conștiincioși. Doar cu efort și implicare se poate atinge performanța. Iar acest lucru contează încă de la începutul drumului. Numai bine”, a transmis Adinel Ioan Botescu (foto), primarul din Mărtinești. Edilul a mai venit cu o precizare, și anume că nu va lipsi de la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Nu este o obligație, ci constituie o plăcere, mai cu seamă că istoricul său profesional e strâns legat de partea de învățământ.
La data de 04 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…
Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un ales local din zona noastră s-a supărat pe iubita…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit, în final, să continue proiectul construcției…
V.N., din municipiul Orăștie Pentru că a fost acuzat că a bătut o femeie căreia…
Un bărbat de 48 de ani, din oraşul Geoagiu, a fost reţinut de poliţiştii din…