Categories: Fara bascalie

Marijuana tinerei…

Joia trecută am participat la premierea videoclipurilor cu tematică antidrog, în concursul organizat de Centrul de consiliere psihopedagogică din Deva.
Elevi de prin tot judeţul au încercat să atragă atenţia, prin videoclipuri, cât de periculos este consumul de droguri. Unele din aceste videoclipuri au un mesaj foarte puternic, ar putea fi preluate de televiziunile locale, care astfel şi-ar maximiza rolul educativ. Repet, videoclipurile au fost concepute, filmate, montate de elevi de liceu, de la clasa a IX-a până la a XII-a.
Pe de altă parte, un candidat la euro-parlamentare, preocupat să obţină votul tinerilor, vine şi spune că ar vota pentru legalizarea marijuanei, dacă UE ar cere. Deci, copiii ăştia se chinuie să arate că e periculos, iar domnişoara în cauză, luând-o înaintea vremurilor, zice că şi ce dacă!
Mesajele sunt schizoide, nu?
Aş fi curios să-l cunosc pe psihologul din stafful de campanie al candidatei cu simbolistică auto. Până la un punct, mesajul ei ar putea fi corect. Doar că, de la punctul ăla încolo, devine indezirabil.
Faptul că ţigările sunt legale nu reduce intensitatea campaniilor anti-fumat şi nici pericolul acestu viciu. Legalizarea fumatului de „iarbă” nu ar face decât să tenteze, pentru că la ora asta, consumul de droguri uşoare sau de mare risc nu este (încă) o mare problemă a României. Dar l-am putea face să devină, pentru că, din moment ce ar fi voie, o parte de mesajelor anti-drog trimise chiar de tineri şi-ar pierde logica. Păi vedeţi, bă, dacă e voie, cum e periculos…? ar veni logic întrebarea celor care s-ar grăbi să încerce şi ei un fum… dacă tot e voie!
Apoi, marijuana reprezintă un prag psihologic. Legalizarea ei, poate oportună acolo unde drogul face parte din modelul de civilizaţie al unei societăţi, se poate dovedi un fruct otrăvit la noi. Mulţi se vor simţi tentaţi să vadă „ce este mai încolo…?”, mai încolo de marijuana care uite, e la liber. Şi de aici am putea ajunge într-o adevărată spirală a consumului de droguri de mare risc.
Încercarea penibilă de a justifica introducerea unei false teme de campanie electorală este departe de a fi încheiat odiseea marijuanei invocate de mezina prezidenţială.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • marijuana reprezint? un prag psihologic pentru autorul / autoarea articolului care va ajunge într-o adev?rat? spiral? a consumului de droguri de mare risc asta datorita lipsei totale acreierului .

  • Bai astia, comentatorii...
    Luati seama si nu mai incercati sa discreditati viitorii parteneri. Ca se supara si ma dau jos de la conducere si ce ma fac... Ma duc la oi? Nu va mai dau un ban daca sunteti asa natangi si nu reusiti sa interpretati vorbele de duh ale frumoasei domnisoare. Eu oricum m-am saturat de PNL si de figurile lui Mircia Muntean. Asa ca ma pun bine cu Base si votez EBA. Hai EBA !!!

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: antidrog

Recent Posts

Bărbat reținut pentru 24 de ore, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 35…

2 ore ago

Actiune de recuperare in derulare a salvamontistilor hunedoreni in zona Catunului Ticera din nordul Judetului Hunedoara

O echipa de salvatori montani a Serviciului Salvamont al Consiliului Judetean Hunedoara s-a constituit la…

2 ore ago

Trecem prin zile grele, cu mult efort, zăpadă, ger și nopți nedormite. Sunt momente în…

2 ore ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

23 de ore ago

Atenție la riscurile generate de formarea țurțurilor de gheață pe clădiri

Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…

23 de ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 10 ianuarie

ora 11.00   Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea  efectelor…

23 de ore ago