Marea Schismă din 1054, ruptura dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică

Marea Schismă a avut loc în anul 1054, fiind un eveniment care a îm­părțit creștinismul în două și a dus la separarea definitivă a Bisericii de la Constantinopol față de cea de la Roma. Odată cu aceasta, Biserica Creștină Orientală, numită ulterior Biserica Ortodoxă, s-a detaşat de Biserica Occidentală, care a luat nu­mele de Biserica Catolică.

Relație complicată
Creştinismul s-a schimbat extrem de mult pe parcursul celor două mi­lenii de existenţă. Liderii bisericii s-au luptat mereu pentru supremaţie, iar doctri­nele au devenit încet dogme.
Întotdeauna cei care au avut de su­ferit cel mai mult au fost oamenii sim­pli. În­tregi popoare au fost declarate ere­tice şi au fost exterminate. Uneori din motive secrete sau pentru câş­tiguri ma­te­riale, însă alteori pentru sim­ple neîn­ţelegeri religioase, pe­tre­cute de­parte în timp.
Cele două mari centre religioase, Constantinopol şi Roma, aveau o re­laţie complicată de foarte multă vre­me. Deşi urmările schismei în istorie sunt semnificative, contemporanii nu au per­ceput-o ca fiind ceva ieşit din comun.
De asemenea, dezbinarea Imperiu­lui Roman a contribuit la dezbinarea re­ligioasă. Împăratul roman Teodosie cel Mare, care a murit în anul 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un Imperiu Roman unit. După moar­tea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumă­tăți, cea estică și cea ves­tică, fiecare având propriul împărat.
Disputa dintre cele două Biserici a escaladat în momentul în care, în anul 1050, bizantinii din sudul Italiei au fost forţaţi de către normanzi să se con­formeze practicilor latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail I Ceru­larie, a răspuns prin a cere bisericilor latine din oraş să adopte practicile bizantine. Mai exact le-a cerut să renunţe la Filioque şi la folosirea azimei. În faţa refuzului aces­tora, în anul 1053, Patriarhul a în­chis toate bisericile latine din capitala imperiului.

Argumente
Patriarhul Romei, Papa, susţinea că ar trebui să aibă o mai mare autoritate decât ceilalți patriarhi. Această cerere nu a fost acceptată de către con­du­că­torii Bisericii Orientale, fapt ce a făcut ca, în anul 1054, patriarhul Mihail I Cerularie al Constantinopolului și Papa Leon al IX-lea al Romei, să se ex­comunice reciproc. Acest lucru a dus la separarea definitivă a Bisericii Creștine.
Această scindare din cadrul Bisericii Creștine s-a produs și din cauza cer­turilor celor doi conducători ai Bise­ricii, asupra titlului de „Conducător al lumii creștine” și al orașului care să poarte numele de „Capitală a crești­nătății”.
Astfel, Papa de la Roma a adus în apă­­rarea sa mai multe argumente, prin­­tre care că locul unde se afla Scau­nul Papal a fost capitala fostului Im­periu Roman și locul unde apostolii Petru și Pavel au propovăduit încă din zorii creș­tinismului învățăturile lui Iisus Hristos.
Argumentele Patriarhului Bisericii Răsăritene erau că, în acel moment, Constantinopolul era „Noua Romă”, de­oarece Europa Vestică era domi­nată de haos după divizarea Impe­riu­lui Roman. În schimb, Bizanțul era o regiu­ne stabilă, cu tradiții bine împământ­e­nite, având armată și flotă puternice, şi o influență politică și religioasă mai puternice în Europa.
Astfel, Marea Schismă reprezintă evenimentul cel mai tragic din istoria Bisericii Creștine. Momentul în care lumea creștină s-a rupt în două dăinuie şi în ziua de astăzi. Cu toate acestea, pe 7 decembrie 1965, a avut loc un demers reconciliator. Anatemele au fost ridicate concomitent de către Papa Paul al VI-lea, respectiv Patriarhul Ecumenic Atenagora I.