Categories: Eveniment

„Marea bălăceală” de la Deva s-a dovedit un succes total

Adriana Clej

Ieri, la ora 14:00, pe platoul central al parcului de la poalele Cetăţii din Deva, s-au strâns peste 100 de tineri şi copii din mai multe localităţi ale judeţului, pentru a participa la prima ediţie a Splash& Fight, o bătaie cu apă, sau „Marea bălăceală”, cum a mai fost numită această acţiune.
Fiecare dintre participanţi a venit „înarmat” cu un obiect care să-l ajute în bătălia cu apă: PET-uri din plastic, pistoale şi puşti cu apă, baloane, pungi şi sacoşe din plastic şi chiar… o piscină pentru copii.
O dată ajunşi acolo, „combatanţii” au fost împărţiţi de organizatori în două echipe, cea albastră, a băieţiilor, şi cea roşie, a fetelor. După ce s-au organizat echipele şi „armele” au fost încărcate, distracţia a început. Toată lumea alerga şi dintr-o parte în alta a parcului, căutând să stropească cu apă cât mai multă pe cei din echipa adversă. A fost o distracţie pe cinste, toată lumea, şi participanţii la bătaia cu apă, şi spectatorii de pe margine, a râs copios.
După o vreme, bătălia s-a centrat în zona artezienei din mijlocul platoului, luptătorilor fiindu-le mai uşor să-şi încarce „armele” cu „muniţie”. Dar în cele din urmă, cei mai mulţi dintre combatanţi au căutat să-şi bage adversarii cu totul în zona artezienei, nimeni nemaiţinând cont de cât de ud este.
În final, după o oră jumătate de bălăceală, câştigători au fost declaraţi toţi participanţii, nu doar o echipă. Se înţelege că în final, toată lumea a fost udă până la piele. Dar nimeni nu s-a plâns, ba toţi s-au bucurat, fiindcă s-au răcorit în această zi caniculară.
„După cum am sperat, această primă «mare bălăceală» organizată la Deva a fost o reuşită. Ne bucurăm de numărul mare de participanţi şi că toată lumea s-a distrat alături de noi, inclusiv spectatorii de pe margine. Nu mă aşteptam să fie chiar aşa de bine şi toţi membrii clubului nostru, care am organizat această bătaie cu apă, sunt fericiţi de succesul acţiunii. De aceea, aşteptăm ca oamenii să mai vină şi la alte evenimente şi proiecte organizate de noi”, ne-a declarat, în final, Miruna Vasiu, de la Interact Club Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

10 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

11 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

11 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

11 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

11 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

11 ore ago