Sport

Mare sărbătoare la Hunedoara. Centenarul fotbalului hunedorean

După cum am mai anunțat în paginile cotidianului nostru, la acest sfârșit de săp­tă­mână va fi sărbătoare mare în muni­ci­piul Hu­nedoara, unde cu sprijinul auto­ri­tă­ților locale și cele județene se vor organiza Centenarul fotbalului. Au trecut 100 de ani de mișcare fotbalistică iar istoria a con­­sem­nat, nu numai rezultate, ci și nume care au devenit celebre.

O poveste minunată
La început o fost „FERO SPORT” Hune­doa­ra, echipă care și-a schimbat ulterior de­numirea, de mai multe ori, consacrându-se apoi sub numele de „Corvinul Hune­doa­ra”, echipa mult iubită de hunedoreni şi nu numai.
Ce a rămas în memoria iubitorilor fotba­lu­lui de sub furnale, a fost numele celebru „Cor­vinul Hunedoara”, un brand care va re­veni în curând acasă dar și o serie de ju­că­tori care s-au lansat și apoi au jucat în echi­pe­le hu­ne­dorene sau au fost selecționați în loturile na­ționale ale României. A rămas norma hu­ne­doreană și aplauzele la scenă deschisă pen­tru cei care au evoluat în fiecare meci, sub culorile echipelor hunedorene.
Sâmbătă, 4 noiembrie, în zi de sărbătoare, gaz­dele le-au pregătit un program special oas­peţilor. La orele dimineții, invitații vor vizita Castelul Corvinilor, după care vor participa la vernisajul „Fotbal Centenar Cor­vinul – în imagini şi simboluri” – o expoziţie de fotografie, programe de meci şi insigne or­ga­nizată de Asociaţia Suporterilor Corvinişti.
În memoria fostului internațional al echipei FC Corvinul Hunedoara, cel mai respectat și iubit căpitan de echipă, Michael Klein, invitații se vor afla la statuia acestuia, unde după un mo­ment de reculegere, vor depune coroane de flori.
După amiază, începând cu orele 17.00, va avea loc un eveniment unic, pe stadionul care îi poartă numele lui Michael Klein. Cu sprijinul organizatorilor, Primăria și Consiliul local Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara, foşti jucători, antrenori, conducători şi cola­bo­ratori ai clubului hunedorean de fotbal vor fi omagiaţi în cadrul unei ceremonii speciale.
Cu începere de la ora 18.00, va avea loc un meci omagial disputat de „generaţia de aur” a Naţionalei României şi „generaţia de aur” a Corvinului. La pauza meciului va fi prezentată noua echipă a Hunedoarei, formație care are ca obiectiv relansarea fotbalului de calitate în municipiu, promovarea în ligile superiore și revenirea cât mai curând pe prima scenă a fotbalului românesc.
Sărbătoarea va continua cu un concert al trupei „Compact”, urmat de focuri de artificii.
Toți cei care au fost alături de echipele hu­ne­dorene sunt așteptați la acest eveniment, in­tra­rea fiind liberă, cu respectarea condițiilor sani­tare impuse pentru astfel de evenimente sportive.

One thought on “Mare sărbătoare la Hunedoara. Centenarul fotbalului hunedorean

  • Numele FC corvinul a fost înregistrat de clubul patronal de combinat sub conducerea dir general ING.Trotus.
    Înregistrarea lui la osim de către alic s-a făcut sub patronajul dir.gen.Gaita.
    Ilegal!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura