Mare pierdere în PDL! A demisionat Grigoraş…

Ieri, Cristian Grigoraş, fost director al Direcţiei de Tineret şi Sport Hunedoara, a anunţat că şi-a dat demisia din PDL. „Trebuie să recunosc faptul că mă despart cu greu de această organizaţie, după 10 ani de activitate susţinută, dar aceasta era iminentă din momentul în care o nouă echipă reprezintă PDL în judeţul Hunedoara. Am sperat să văd coeziunea şi spiritul care a ţinut închegată această organizaţie, dar se pare că realismul înţelegerii demersurilor politicianiste a unora a câştigat în faţa idealismului şi optimismului din mine. Astfel, a murit orice speranţă. Nu îndemn pe nimeni să-mi urmeze exemplul, dar nici nu pot împiedica pe cei care au crezut şi cred în mine şi în capacitatea mea de analiză să o facă”, a declarat Cristian Grigoraş, într-un comunicat de presă. Acesta a adăugat că reprezintă societatea civilă, respectiv mediul de afaceri, fiind preşedintele filialei judeţului Hunedoara în Confederaţia Patronatul Român. În urmă cu un an, Grigoraş a pierdut şefia Organizaţiei de Tineret a PDL Hunedoara, locul lui fiind luat de către Sebastian Mercurean. El a deţinut, pe lângă funcţia de director al Direcţiei de Tineret şi Sport şi pe cea de consilier judeţean din partea PDL. (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • este o pierdere atat pentru partid cat si pentru el. Acest individ a supt cat a putut de banii publici, si-a angajat toate vacile in Direcţiei de Tineret şi Sport Hunedoara.
    Banuiesc ca acum se v-a inscrie in USL, caci individul are banii sa si cumpere ub loc eligibil.
    Asta e politica o mare curva

  • Ce titlu idiot, Mare pierdere... Pierderea =0. Nu a fost niciodata director la directia de sport si tineret. Mai informati-va d-lor jurnalisti. A condus doar directia de tineret. Daca USL o sa ia asemenea oameni atunci sa aiba soarta noastra. Am fost colegi de partid si nu a facut altceva decat sa manipuleze tinerii sa scoata bani din contractele cu statul sau sa fure din banul publici(comisioane, spaga). Dupa cateva luni de sefie a schimbat audi vechi cu un gipan marca Mercedes si ia crescut intamplator o vila, in timp ce contrinutia la partid atat in bani cat si in fapte a scazut de tot. De aceea nu a mai fost sprijinit de conducerea judeteana a partidului.

    Un om de nimic un grandoman și un mare mincinos, asta este Gheorghita Grigoras( ca-l cheama si asa)

  • Asa prost cu a fost el s-a mai auzit ceva de tineretul PDL, acum nu se vede si nu se aude nimic. A fost cel mai vizibil tanar si a fost indepartat, de cei care vor ca tineretul sa existe doar pe hartie.

  • Cristian Grigoras a fost o persoana reprezentativa pentru partidul democrat liberal care s-a implicat de-a lungul timpului cu toata seriozitatea si este un mare pacat ca a decis sa se retraga din acest partid.

  • ...oamenii capabili sunt primiti in orice partid, cel mai greu a fost pentru unii sa-i accepte...

  • Nu pot sa cred ca a demisionat. Pacat ca oameni buni sunt dati la o parte de jeguri care, tot ei, acuza pe altii de afaceri mizerabile. Omul asta ajuta cu bani PDul cand unii dintre ei nici nu se gandeau ca vor ajunge in politica. A ajutat multi tineri si oameni necajiti in partid. Dumnezeu sa-l ajute si sa-i indrume pasii! Merita!!!

  • Acum va bucurati doar pentru faptul ca nu mai e deasupra voastra un om care va baga bete in roata,voi,cei care acuzati si va frecati mainile de bucurie ca acum puteti fura si face ce vrea...pacat...asa e mereu,oamenii cu caracter mereu sunt dati la o parte,iar faptele lor sunt mereu uitate!Cat timp va ridicat a fost bun,dar acum ca a venit altcineva la conducere,ati uitat cine va ridicat si acum dati cu pietre!Si uite asa,din cauza voastra,deoarece fiecare isi hraneste interesele proprii,Tineretul PDL si nu numai,cade in dizgratie!Grigoras,sper sa ajungi mai sus decat ai fost pana acum,iar cand vei ajunge,uitate inapoi,zambeste,deoarece un zambet la timpul lui,pentru persoanele potrivnice,doare mai mult decat o crunta razbunare

  • de unde bani domnilor.dintrun salar de bugetar.nu.din banii djt.cind ia terminat a plecat.asa e a schimbat imediat masina si si-a batut joc de toti care nu i-au facut jocurile.sa-i fie rusine.un nimeni.djt a ajuns o directie de lingai.cum a fost numit in functie sia luat cateii dupa el,pinte cristian,aniela si altii.avere pe banii statului.faceti ceva oameni buni ca sta prea linistit

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

7 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

7 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

7 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

7 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

7 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

7 ore ago