Categories: Comunitate

Maratoniştii cu handicap, la Deva

Vineri, un grup format din aproximativ 40 de persoane cu handicap a poposit în municipiul de la poalele cetăţii.
Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Integrative Meetings of Friends şi are drept scop promovarea mişcării în rândul oamenilor cu probleme mintale sau motorii. Din grup au făcut parte austrieci, nemţi, polonezi, cehi, ucrainieni, dar şi români. Această acţiune a asociaţiei a început încă din anul 1999 şi în acest an, membrii şi-au propus să parcurgă 800 de kilometri în două săptămâni, din care 563 km pe teritoriul României. Primul oraş prin care au trecut maratoniştii a fost Timişoara, iar vineri a venit rândul Devei, unde sportivii au alergat în zona stadionului, apoi au vizitat cetatea şi centrul vechi al municipiului. Primăria împreună cu Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva au venit în sprijinul lor şi le-au oferit cazare şi masă. Sâmbătă dimineaţă, grupul a părăsit Deva şi s-a îndreptat către Sibiu. „Am reuşit anul trecut să finalizăm turul Europei, am început din Viena şi am terminat în Istanbul, Turcia, şi am vizitat peste 40 de ţări. În fiecare an ne-am ales locurile de unde să începem şi unde să finalizăm, acum doi ani am terminat în Istanbul iar anul trecut am ales să începem turul din Leipzig, Germania, deoarece anul trecut am împlinit 70 de ani şi m-am născut în acest oraş. Singurele ţări unde nu am ajuns sunt Elveţia, Serbia şi Lichtenstein, iar în 2004 am ajuns în Bacău, de aceea am revenit în România, pentru că ne-a plăcut foarte mult“, a declarat Jerzy Chrabecki, preşedintele Asociaţiei Integrative Meetings of Friends. (O.Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

3 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

3 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

3 ore ago