Patru atleţi din Valea Jiului, Tomi Coconea, Daniel Hălăstăuan, Adrian Mărginean şi Nicu Taşcă, aleargă, astăzi, marți 30 aprilie, în primul maraton pe bandă organizat în Valea Jiului. Acțiunea are ca scop promovarea sportului în rândul locuitorilor Văii Jiului, sub sloganul “Sport = Sănătate”, şi se desfășoară la Sala de Sport “X-treme” din municipiul Vulcan. Distanţa pe care cei patru sportivii o vor parcurge va fi de 42 kilometri. “Ne-am dorit să organizăm acest maraton pe bandă pentru a promova sportul în rândul locuitorilor Văii Jiului. De altfel, în ultimii ani, numărul celor care practică un sport a crescut foarte mult. Pentru mine este un atrenament util, pe care îl fac alături de colegii mei, având ca scop un rezultat cât mai bun la competiţia X-alps, care va debuta pe 7 iulie”, a declarat Tomi Coconea. Maratonul pe bandă este prim acțiune de acest fel care este organizată în Valea Jiului și, probabil, în județul Hunedoara. (Mircea Crivăț)
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…