Categories: Comunitate

Manifestare cultural-muzical la Sarmizegetusa

Anda Iovănesc

Căminul Cultural din satul Sarmizegetusa va găzdui duminică, 18 august, o manifestare cultural-teologică. Acţiunea începe la ora 18 şi este organizată de către Primăria Sarmizegetusa, împreună cu Parohia Ortodoxă Română Păucineşti.
În prima parte a evenimentului, preotul profesor doctor Ionel Popescu, vicar administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei, fiu al acestor locuri, va lansa volumul „Hobiţa-Grădişte-file de monografie şi de etnografie“.
A doua parte a manifestării va fi dedicată muzicii. Pentru prima dată în România, la Sarmizegetusa, va concerta cvartetul „Furiant“ din Viena. Din componenţa acestui grup muzical face parte şi un român, Vlad Popescu, care cântă la vioară. Alături de el, mai sunt alţi trei tineri talentaţi, şi anume: Stefano Mesaglio (Italia) care cântă la vioară, Gregor Hrabar (Slovenia) la violă şi Nika Švarc (Slovenia) la violoncel. Cei patru muzicieni au studiat la Conservatorul din Klagenfurt, timp de doi ani. Au susţinut concerte în diverse ţări, precum: Austria, Italia, Slovenia, Germania şi Olanda. În luna mai a anului trecut, cvartetul a câştigat premiul II la concursul de muzică de cameră de la Majano (Italia),  iar în ianuarie 2013, a fost acceptat în cadrul renumitei asociaţii de muzică de cameră „Chamber Studio“ din Londra. Tot în acest an, în luna februarie, cvartetul a participat la cel de-al 22-lea masterclass de muzică de cameră la Universitatea „Hans Eisler“, din Berlin.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

7 ore ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

12 ore ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

14 ore ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

15 ore ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

o zi ago