Actualitate

Mânăstirea Lainici a fost închisă pentru pelerini

Numărul mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus la lăcaşul de cult din apropierea Petroşaniului a determinat Direcţia de Sănătate Publică să instituie carantina pe o perioadă de 14 zile la Lainici. Un călugăr a murit de Covid-19, sta­reţul este internat în spital, iar alţi 7 clerici au fost confirmaţi cu boala.
„În urma anchetei epidemiologice, repre­zentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au decis ca Mănăstirea Lainici să intre în carantină timp de 14 zile. (…) Decizia a fost luată din cauză că 7 persoane din rândul personalului mănăstirii au fost confirmate cu virusul Sars-CoV-2, una dintre acestea decedând”, au transmis cei de la DSP Gorj. Autorităţile au declarat focar de Covid-19 la Mănăstirea Lainici. Stareţul mănăstirii, Ioachim Pârvulescu, a fost transferat la un spital din Bucureşti după ce a stat câteva zile internat la o unitate medicală din judeţ, având simptome specifice noului corona­virus. Un călugăr, tot de la Mănăstirea Lai­nici, a decedat din cauza virusului Sars-CoV-2 în Spitalul din Târgu-Cărbuneşti. Acesta ar fi suferit de obezitate şi ar fi avut şi alte afecţiuni medicale. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura