ActualitateFlash

Managerul Teatrului „I.D. Sîrbu“ din Petroşani nu a trecut de evaluarea anuală, acuzând… politicul de acest lucru: Actorii, de pe scenă, în stradă!

Sorina Popa

Din păcate, scandalurile nu se petrec doar în viaţa politică, ci şi printre artişti. Ieri, angajaţii Teatrului „I.D. Sîrbu“ din municipiul Petroşani au ieşit în faţa sediului şi au protestat, după ce managerul lor, Cosmin Rădescu, nu a luat notă de trecere la evaluarea anuală pe care a susţinut-o recent.

Trei zile pentru contestaţie
Trebuie precizat că toţi directorii de la instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean susţin în fiecare an evaluarea pe post. Aşa s-a întâmplat şi cu managerul teatrului din Petroşani, Cosmin Rădescu. Potrivit lui Daniel Dan, secretarul judeţului, membru al Comisiei de evaluare a lui Cosmin Rădescu, acesta din urmă nu a obţinut decât nota 6,37, minimum pentru a trece fiind şapte. „Am fost trei membri în această comisie de evaluare, eu şi doi specialişti din domeniul cultural. Noi am analizat activitatea managerului, tot ce a realizat în acest timp. Contractul de management spune că dacă nu trece evaluarea, încetează activitatea de manager. El poate face contestaţie, are trei zile la dispoziţie pentru acest lucru”, a declarat Daniel Dan, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Salariaţii protestează
Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, susţine că a discutat cu un grup de salariaţi care au fost marţi la el. „Eu nu intervin nici pro, nici contra, nu vreau să am nici un fel de interferenţă în acest subiect. Se respectă legea”, a spus Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara. Contactat, managerul Cosmin Rădescu a afirmat că toţi salariaţii teatrului protestează în faţa sediului instituţiei culturale. „Toată lumea protestează. Nu ştiu, cred că voi depune contestaţie faţă de nota acordată la evaluare. Este normal să contest decizia, deoarece consider că proiectul meu de manager nu a fost apreciat la justa lui valoare. Eu sunt într-un conflict deschis cu Costel Avram, administratorul judeţului, dar şi cu Daniel Dan, secretarul judeţului. Costel Avram m-a ameninţat în repetate rânduri, uneori chiar şi în faţa preşedintelui CJ. M-a acuzat că la teatru se petrec lucruri ilegale, dar nici un control al Consiliului Judeţean nu a descoperit ceva ilegal aici”, a spus Cosmin Rădescu, managerul Teatrului „I.D. Sîrbu“ din Petroşani.

Respectă legea
Administratorul judeţului, Costel Avram, este preşedintele comisiei de contestaţie în acest caz, dacă managerul Cosmin Rădescu va depune contestaţie. „Se ştia de mult timp că eu sunt preşedintele comisiei de analiză a contestaţiei. Nu vreau să comentez ce spune Cosmin Rădescu. Ceea ce pot să vă spun este că respectăm legea”, a declarat Avram.

Cum au fost cheltuiţi banii?
Pe pagina de Facebook a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu“ Petroşani salariaţii au anunţat că „echipa teatrului protestează în acest moment împotriva rezultatului incorect, în urma evaluării anuale a managerului Cosmin Rădescu. Forma de protest, paşnică de altfel, va continua pe termen nelimitat. Programul de protest este între orele 10 şi 14 şi 18 şi 22. Sunt aşteptaţi toţi cei care vor să ni se alăture”.
Pe de altă parte, liderul Sindicatului „Noroc Bun“, Adrian Jurca, a anunţat că va veni mâine, vineri, la şedinţa de Consiliu Judeţean şi va solicita, să i se prezinte cheltuielile făcute de teatrul din Valea Jiului. „Ca şi cetăţean al judeţului, născut în Petroşani, vreau să văd teatru, nu scandaluri politice create de nişte actoraşi veniţi din Tg. Jiu şi Craiova sau cine ştie de pe unde. Nu au avut loc la ei acasă?”, a scris Jurca pe pagina sa de Facebook.

10 comentarii la „Managerul Teatrului „I.D. Sîrbu“ din Petroşani nu a trecut de evaluarea anuală, acuzând… politicul de acest lucru: Actorii, de pe scenă, în stradă!

  • Respect pentru domnul Costel Avram ! De cand este administrator al Consiliului Judetean Hunedoara , Costel Avram se implica in asfaltarea drumului judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , drumul judetean din Straja , Apa si Canalizare in Straja , Apa si Canalizare in Pasul Vulcan , acum se implica sa fie Apa si Canalizare in Statiunea Parang . Poate va face demersuri la Ministerul Transporturilor ca anul acesta sa se asfalteze drumul DN 7A (Cheile Jietului) spre Voineasa si spre Transalpina ori sarbatoarea la Manastirea de la Groapa Seaca , drumul spre Herculane si investitii in Statiunea Parang pentru a se dezvolta Valea Jiului . Cred ca domnul Costel Avram va reusi dezvoltarea turismului in Valea Jiului asa cum a reusit senatorul Cristian Resmerita sa mareasaca pensiile fostilor mineri . Succes Costel Avram ! Felicitari Cristian Resmerita !

  • Noi din Valea Jiului il stim pe Costel Avram ca este un om corect , bataios , gospodar , … si acum in postura de Administrator al CJH face multe pentru judet si pentru uitata Valea Jiului . Il sustin pe Costel Avram !

  • Ce prostie! Ce executie!

    Nu cunosc activitatea managerului Teatrului din Petrosani, dar daca toti angajatii considera ca e competent, daca studentii si societatea civila din Petrosani sunt alaturi de el (adica cei carora se adreseaza institutia culturala prin programele ei), ma gandesc ca e doar o executie politica. Unor pesedisti de la CJ nu le place de dl. Cosmin Radescu pentru ca probabil nu raspunde la comenzile lor politice…si atunci il lovesc cum pot si ei: cu o evaluare anuala la care omul pica, pentru ca evaluarea o fac tot niste pesedisti sau „specialisti” cu pesedismul in suflet.
    Probabil si contestatia ii va fi respinsa…si o sa vedem un vajnic inginer de mine care vor conduce spre cele mai inalte culmi de progres si civilizatie institutia teatrala din Petrosani.

  • Ce tot il pupati in *** pe aceasta jigodie ,bai Valea jiului tu il cunosti pe aceata lepra de AVRAM este ojigodie daca e nevoie o Fuuuute si pe masa din moldova numai sa i-si atinga el scopu ,faceti un sondaj in valea jiului si vedeti parerile oamenilor despre acest AVRAM, aceasta lepra a marit pretul apei in VALE, RUSINE PSD.

  • Costel Avram se implica pentru asfaltarea drumului judetean din Parang , ……… , realizarile vorbesc .

  • Normal ca se implica in asfaltari! Asa vine comisionul de la prietenul bun Doda. Cum vine de obicei!
    Ia verificati cate asfaltari are Drupo prin judet…
    Prietenii stiu…;)

  • Acest cameleon cu fata umana este un gunoi !Peste tot numai masinatii,uneltiri,aranjamente cu membrii corupti din alte partide,tot ce atinge murdareste!Imi pun intrebarea,oare lui Nistor i-a luat Dumnezeu mintile cand a pus in postul acela pe acest derbedeu politic? Am colindat satele si orasele in campanie cu dumneavoastra dar acum va lasam cu acest nemernic sa mergeti impreuna !

  • Costel Avram, un traseist. Mai ramane sa se inscrie in UDMR, in rest a fost membru la toate partidele. Astia din Valea Jiului aveti ce meritati, d-aia va merge atat de bine.

  • Cred in Costel Avram ca va moderniza drumurile judetene si dezvolta judetul . Valea Jiului te sustine ! Cu Molot ne-am lamurit , drumul judetean din Parang este un exemplu …

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura