Majoritatea problemelor locuitorilor din Dobra sunt legate de fondul funciar

Natalia Bumbac

Problemele cu care se confruntă locuitorii comunei Dobra sunt diverse, aceştia apelând frecvent la ajutorul autorităţilor locale pentru a le găsi o rezolvare. De la cererile de asfaltare a anumitor drumuri, până la montarea becurilor pentru iluminatul stradal, toate aceste doleanţe ale oamenilor ajung pe masa primarului comunei Dobra, Ovidiu Pădurean (foto), care, în măsura posibilităţilor încearcă să le soluţioneze. Dar, cea mai frecventă problemă cu care se confruntă locuitorii comunei Dobra are legătură cu fondul funciar, mai exact cu situaţia incertă a proprietăţi imobiliare.

Mai mulţi proprietari pe o parcelă
„Oamenii din comună au o mulţime de probleme legate de fondul funciar, pe care încercăm să le rezolvăm. Către Primăria comunei Dobra sunt adresate cereri pentru a li se elibera anumite acte, ca să se poată face ordine în haosul creat după ‘90. Sunt cazuri în care proprietăţile deţinute în baza titlurilor eliberate în trecut se suprapun, sau nu pot fi identificate. Asta şi din cauza că în acele vremuri măsurătorile se făceau cu calul, iar acum se fac în baza GPS-ului, cu un aparat special pentru măsurători. Un caz concret avem cu pădurile din satul Panc, unde există anumite acte eliberate de Comisia de fond funciar care funcţiona pe lângă primărie după anii ‘90. În prezent, au fost constatate mai multe nereguli la emiterea unor titluri de proprietate, pe care încercăm să le soluţionăm, pentru a delimita clar parcelele inclusiv în cazul composesoratelor. De exemplu, greşelile care s-au făcut sunt din cauza unor confuzii legate de nume. Mai multe familii din satul Panc poartă acelaşi nume, iar prin această coincidenţă, revendică unii de la alţii proprietăţile imobiliare. Aceste lucruri au ieşit în evidenţă atunci când au apărut adevăraţii proprietari, care ştiau că au în posesie o pădure şi care aveau acelaşi nume cu alte persoane care se declară proprietari. Inclusiv reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au fost induşi în eroare, neavând până acum astfel de situaţii. Toate aceste probleme încercăm să le rezolvăm pe cale amiabilă, iar dacă nu este posibil, atunci se merge pe calea justiţiei”, a explicat Ovidiu Pădurean, primarul comunei Dobra. Acesta a adăugat că speră ca toate situaţiile amintite să se clarifice complet odată cu demararea Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, care presupune prima intabulare gratuită a proprietăţilor imobiliare, iniţiat de Guvern.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

7 ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

o zi ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago