Potrivit Ministerului Muncii, în urma recalculării pensiilor din grupele I şi II, pensionarii din minerit au ajuns la pensii mărite şi cu 43 la sută.
Pensiile majorate intră în plată de la 1 aprilie a.c., iar ministrul Muncii, Marius Budăi, a prezentant, vineri, câteva exemple de pensii mărite după recalculare. Cele mai multe exemple date de oficial sunt din judeţul Hunedoara, unde există cazuri de mineri retraşi din activitate a căror pensie ajunge şi la 5.000 de lei lunar. Astfel, un pensionar din minerit, din Deva, cu o pensie de 2.651 lei, va ajunge la 3.535 de lei, iar unul din Petroşani cu o retribuţie de 3.493 de lei va primi 5.012 lei, respectiv o creştere de 43 la sută.
Majorări substanţiale au primit şi mecanicii de locomotivă, ori cei care au lucrat în medii radioactive. „Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă şi cărora la data pensionării nu le-a fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar sunt în linie dreaptă. Din cele 100.000 de decizii, am trimis un număr de 35.000 de decizii, urmând ca până la Paşte, marea majoritate, aproximativ 30.000, se vor pune în plată”, a anunţat ministrul Budăi. Pensiile majorate vor fi plătite în intervalul 11.04.2019 – 15.04.2019, prin intermediul factorilor poştali.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…