ActualitateFlash

Maidanezii de la Adăpostul de la Sântuhalm, boieri în toată regula. Au căldură în pardoseală

Adriana Năstase

Noul adăpost de la Sântuhalm (foto) este fina­lizat, investiţia a făcut ca acest loc să fie adus la standard europene. Potrivit lui Nicolae Oprean, pre­şedinte-director executiv al Asociaţiei-Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stă­pân, adăpostul pentru câini de la Sântuhalm va fi redeschis în scurt timp. Adăpostul de aici a fost mo­dernizat, iar în scurt timp, animalele vor putea locui în condiţii foarte bune.
Adăpostul de la Sântuhalm va avea 120 de locuri, dintre care 30 sunt destinate pentru adopţiile la distanţă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
Adăpostul de la Sântuhalm are sală de operaţie, unde câinii vor putea fi “reparaţi”, magazie pentru alimente, iar boxele au şi căldură în pardoseală, pentru sezonul rece. Cu investiţia de aici, toate adă­posturile Asociaţiei sunt reabilitate, aduse la stan­darde europene, iar câinii pot fi cazaţi în condiţii foarte bune, aşa cum este normal. Asociaţia con­dusă de Nicolae Oprean are şase adăposturi, la Brad, Simeria, Orăştie, Călan, Uricani, iar cel de la Deva-Sântuhalm, cum arătam, va fi funcţional în scurt timp.
Cotizaţia UAT-urilor membre în această asociaţie este de 11 lei/cap de locuitor. Cheltuiala pentru trans­port, capturare, hrană, toate cheltuielile pentru o lună cu un câine recuperat de pe străzi se ridică la 572 de lei.
Asociaţia are 33 de angajaţi, faţă de 60 câţi erau înainte. Un lucru bun este că operatorul se situează pe locul al treilea pe ţară, după activitatea prestată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura