Ieri a avut loc ultima etapă de înscriere în următorul ciclu de învăţământ pentru elevii care au absolvit clasa a VIII-a şi au rămas nerepartizaţi până în acest moment. Chiar şi după încheierea acestei etape, încă au mai rămas locuri neocupate în liceele hunedorene.
Un număr de 145 de elevi şi-au exprimat opţiunile pentru înscrierea în ciclul următor de învăţământ, în cadrul celei de-a treia sesiuni de depunere a solicitărilor. Dintre aceştia, 132 au fost repartizaţi pe locurile dorite, iar 13 au fost respinşi, datorită neîncadrării în opţiunile existente. Chiar şi în aceste condiţii, încă mai există 306 locuri neocupate la nivel de judeţ.
„Chiar dacă etapele de înscrieri s-au încheiat, urmează ca la fiecare unitate de învăţământ să se solicite o situaţie concretă a elevilor care au finalizat clasa a VIII-a şi care ar fi trebuit să îşi continue studiile pentru a vedea exact dacă toţi absolvenţii au depus cerere de repartizare pentru următorul ciclu de învăţământ. În cazul în care se vor depista cazuri sociale, încercăm să le oferim sprijin astfel încât, săptămâna viitoare să înceapă anul şcolar pentru fiecare dintre ei“, a declarat Marta Mate, inspector şcolar general adjunct al ISJ Hunedoara.
Cei 13 elevi care au rămas nerepartizaţi, mai au o şansă în data de 11 septembrie, când vor fi finalizate listele cu cei care vor fi admişi în şcolile profesionale. În consecinţă, nici unul dintre elevi nu vor rămâne fără un loc în unităţile de învăţământ din judeţul nostru.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…