O hunedoreancă ne face să credem că mai există speranță și lumea nu s-a înrăit chiar așa de tare. Femeia a găsit pe o stradă din municipiul Petroșani suma de 10.000 de lei și, nu, nu a băgat-o în buzunar, ci a predat-o polițiștilor din localitate. Un gest impresionant de spirit civic a avut loc ieri, în municipiul Petroșani.
În scurt timp a fost găsit și cel care pierduse banii
„Din declarațiile bărbatului, banii au căzut din buzunarul exterior al hainei pe care o purta. Acesta a mai precizat că suma respectivă urma să fie oferită unui nepot, ca împrumut pentru achiziționarea unei locuințe.
Datorită onestității femeii, banii au fost restituiți de polițiști proprietarului, care și-a exprimat recunoștința profundă pentru gestul plin de integritate al femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara reamintește cetățenilor că însușirea unui bun găsit constituie infracțiune, conform legii, în cazul în care acesta nu este predat autorităților sau proprietarului de drept.
Gestul femeii din Petroșani reprezintă un exemplu de comportament corect și responsabil, care trebuie urmat de întreaga comunitate. (A.N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…