Categories: Comunitate

Mai puţini de la un an la altul

Maximilian Gânju

În ultimii 15 ani, populaţia Văii Jiului a scăzut cu peste 30.000 de locuitori.

Principala cauză a reducerii numărului acestora este legată de debutul masivelor disponibilizări din minerit din toamna anului 1997, luna septembrie a acelui an reprezentând şi prima etapă a începutului scăderii demografice. Pe de altă parte, în ultimii 12 ani, în timp ce naşterile s-au redus simţitor, ajungând în prezent abia la jumătate, comparativ cu anul 1998, numărul deceselor creşte de la an la an. În acelaşi timp, tot mai numeroşi sunt locuitorii Văii (în special tinerii sub 30 de ani), care aleg să plece la muncă în străinătate, unde, deşi sunt plătiţi prost în comparaţie cu băştinaşii, şi prestează muncile neagreate de către aceştia, câştigă de 10 ori mai mult decât acasă. Neoficial, câteva mii dintre foştii locuitori ai zonei lucrează astăzi „afară”, în special, în Italia şi Spania.

În loc de 210.000, s-a ajuns la 140.000 de locuitori

La data de 1 ianuarie 1995, în Valea Jiului erau înregistraţi 176.928 de locuitori, repartizaţi astfel:

Petroşani – 52.624,

Aninoasa – 7.380,

Lupeni – 33.304,

Petrila – 30.261,

Vulcan – 38.515,

Uricani – 13.432,

Băniţa – 1.412.

În prezent, însă, numărul acestora este mai mic cu aproape 35.000 de persoane.

Deşi în anul 1989, la ultimul congres al PCR, fusese „propusă” cifra de 210.000 de locuitori pentru Valea Jiului, după anul 2005, acum, numărul acestora este de doar 140.000, iar tendinţa de scădere demografică este tot mai accentuată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ VÂNZARE

Societate comercială vinde piatră (andezit) brută și concasată (sort 0-31,5mm; 0-63 mm; etc.) pentru construcții…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ăsta revine din pa­tru în patru ani mai ceva ca boala. Este vor­ba de un…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Iulia Roșu, medic specialist pneumolog în cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu Pentru că s-a…

6 ore ago

Bulina neagră

Albert V. din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt,…

6 ore ago

Au furat la greu, iar acum plătesc! Percheziţii și suspecți reținuți!

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii Ser­viciului de Investigaţii Criminale Hunedoara, fiind acuzaţi de…

6 ore ago

Escrocheria „Călugărița” face ravagii în conturile românilor. Infractorii au găsit o nouă metodă de a obține venituri consistente

Inventivitatea infractorilor pare să nu cunoască limite, aceștia punând mereu la cale noi metode prin…

6 ore ago