Actualitate

Mai puţini ani de închisoare pentru foştii şefi de la Mina Petrila

Tribunalul Gorj a redus pedepsele pentru cei trei şefi de la mina Petrila, învinuiţi de moartea a 13 mineri în cele două explozii de metan din noiembrie 2008.

Magistraţii Tribunalului Gorj au dat ieri după amiază/joi sentinţa în procesul șefilor EM Petrila din judeţul Hunedoara, dosar în care, iniţial, cei trei, Aurelian Necula (în foto, în prim plan), Dan Ungur și Gheorghe Roșu, au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Fiecare dintre cei trei șefi a primit mai puţini ani de închisoare. Magistraţii au pronunţat o nouă sentinţă, micșorând pedepsele cu închisoarea, astfel: Aurelian Necula a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare, Roşu Gheorghe a fost condamnat la 4 ani închisoare, iar Ungur Dan Ştefan tot la 4 ani închisoare.

Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu l-au condamnat, în noiembrie 2010, pe fostul director al EM Petrila, Aurelian Necula, la şapte ani şi şase luni de închisoare. Gheorghe Roşu, inginer şef securitate minieră a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare, iar Dan Ungur, şeful staţiei de salvare minieră la şase ani şi şase luni de închisoare.

Cei trei șefi au fost învinovăţiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și de infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncă în care și-au pierdut viaţa 13 mineri și salvatori. În 2011, Tribunalul Gorj a menţinut în parte sentinţa Judecătoriei Târgu Jiu, însă Curtea de Apel din Craiova a solicitat rejudecarea dosarului, la Tribunalul Gorj. Dosarul s-a rejudecat la Tribunalul Gorj, după ce a fost retrimis la Târgu Jiu de către Curtea de Apel din Craiova. Pe lângă despăgubiri către urmaşii victimelor, cei trei foşti şefi Roşu Gheorghe, Ungur Dan Ştefan şi  Necula Aurelian, mai au de plătit cheltuieli judiciare statului de zeci de mii de lei. Toţi au drepotul la recurs în termen de 15 zile de la pronunţare. (Maximilian Gânju)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura