Categories: Sport

Mai puţine echipe, aceeaşi poftă de gol

Ciprian Marinuţ

Prima etapă a returului în Ligii a V-a Hunedoara s-a remarcat printr-un apetit ofensiv al majorităţii echipelor, deşi competiţia fotbalului mic a demarat cu câte o formaţie mai puţin în fiecare dintre cele două serii. Ca dovadă, în trei dintre cele şapte partide disputate s-au marcat câte şapte goluri.

Sezonul de primăvară a început cu o veste proastă la nivelul Ligii a V-a Hunedoara, întrucât Sargeţia Bretea Română (din seria I) şi Minerul Teliuc (din seria a II-a) au abandonat competiţia din motive financiare. Chiar dacă nu stau cu mult mai bine la capitolul bugetului, celelalte echipe rămase în competiţie au demonstrat că pasiunea pentru sportul rege este mai puternică decât criza şi au etalat o poftă de gol deosebită.
În seria I, Măgura 2010 Pui a realizat scorul etapei, 6-0, pe teren propriu, cu Cerna Lunca Cernii şi a egalat-o la puncte (21) pe lidera Cetate Răchitova, care a scos doar un egal (1-1), în deplasare, cu Streiul Baru. Cele mai multe goluri ale rundei în seria I s-au înscris în meciul dintre Unirea General Berthelot şi AS Sântămăria Orlea, încheiat cu  6-1 pentru gazde, în vreme ce în partida Dacia Boşorod – Sargeţia Bretea Română, gazdele s-au impus la scor de neprezentare, 3-0. Recordul de şapte goluri marcate în seria I a fost egalat de alte două partide din seria a II-a. Astfel, Key Systemsro Ribiţa a dispus de Agrocompany Băcia cu scorul de 5-2, iar Berianul Beriu a câştigat partida cu Zarandul Crişcior cu scorul de 4-3. În derbiul suferinţei, dintre ultimele două clasate din seria a II-a, s-au marcat trei goluri, Santos Boz câştigând, la limită, scor 2-1, partida cu Ponorul Vaţa. Lidera Mureşul Pricaz a câştigat la masa verde (3-0) meciul cu retrasa Minerul Teliuc şi are 25 de puncte, cu opt mai multe decât următoarea clasată, Zarandul Crişcior.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago