Mediul online câştigă din ce în ce mai mult teren, mai ales în domeniul cărţilor electronice. Ca urmare, vânzarea cărţilor din librării a scăzut considerabil faţă de anii trecuţi. Astfel, potrivit declaraţiilor librarilor din Deva, media vânzărilor zilnice este de 20 de cărţi pe librărie.
În urma unui sondaj pe care l-am efectuat în cele două librării mai mari din municipiul Deva, mai exact la „Diverta“ şi la „Alexandria“, am reuşit să aflăm cam câte cărţi mai cumpără oamenii şi care sunt preferinţelor hunedorenilor în materie de cărţi.
Cele mai vândute cărţi sunt cele din categoria de beletristică, precum „Exerciţii de echilibru“ a lui Tudor Chirilă, sau cele SF, mai ales cele cu vampiri, ca „Jurnalele lui Ştefan“ (de Lisa Jane Smith), declară Loredana Gheara, şefa librăriei „Diverta“. De asemenea, hunedorenii sunt fascinaţi de mister, de aceea trilogia „Secretul“ de Rhonda Byrne s-a vândut ca pâinea caldă. În plus, ghidurile de conversaţie, cărţile de agricultură şi cele care analizează diverse teorii au început să fie căutate de către cititorii hunedoreni.
Adolescenţii, însă, preferă volumele din categoria „Însemnările unei puştoaice“ (de Renee Russell) şi „Jurnalul uni puşti“ (de Jeff Kinney). Pentru cei mici, părinţii cumpără tipărituri cu sonor şi cu butoane colorate.
În ce priveşte preţul operelor, fiindcă şi acesta contează, o carte de beletristică, de pildă, porneşte de la 30 de lei şi poate ajunge chiar la 100 de lei. Amatorii de SF trebuie să scoată din buzunar până la 60 de lei, iar cei care doresc să-şi cumpere un ghid de conversaţie au de plătit sume între 10 lei şi 30 de lei.
Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…