FlashPolitica si administratie

Mai ales în politică, niciodată să nu spui niciodată: Tiberiu Iacob-Ridzi, validat candidat al PNL

05 Tiberiu Iacob-RidziSorina Popa

E clar, suntem deja, neoficial, evident, în campanie electorală. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), fost membru PDL, apoi UNPR, a declarat, ieri, că a trecut în rândurile PNL. Asta, deşi întrebat fiind în repetate rânduri, după ce s-au vehiculat zvonuri că va trece la liberali, el a negat că se va înscrie în PNL. Însă, nu mai miră pe nimeni, că politicienii una spun şi alta fac. Se pare însă că trecerea aceasta surpriză este încă un gest disperat al primarului de a-şi scoate soţia din puşcărie.

„Se întăreşte organizaţia”
Primarul Petroşaniului a declarat, ieri, că s-a înscris la PNL. „Am luat această decizie împreună cu colegii mei din consiliul local. Cred că acest lucru va ajuta municipiul Petroşani cu proiectele de dezvoltare, având în vedere că la şefia Consiliului Judeţean este liberalul Adrian David. Nu am plecat din UNPR pentru că aş fi avut probleme cu cei din partid. Sunt sigur că tot Adrian David va conduce Consiliul Judeţean şi după alegerile de anul acesta, de aceea am făcut pasul”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
La rândul său, deputatul Bogdan Ţîmpău, copreşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, a afirmat că „venirea lui Tiberiu Iacob-Ridzi în rândurile liberalilor întăreşte organizaţia noastră. Mă bucur mult că a acceptat să fie membru PNL şi este primit cu braţele deschise printre noi. Au fost luni de zile de discuţii cu el, şi vreau să spun că venirea lui în partidul nostru se datorează şi prieteniei lui cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian David. În aceste condiţii, toate datele problemei s-au schimbat în Valea Jiului, în favoarea noastră. În municipiul Petroşani, sunt 36.000 de votanţi”, a declarat deputatul Bogdan Ţîmpău.
Senatorul Haralambie Vochiţoiu, preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR Hunedoara, susţine că Tiberiu Iacob-Ridzi trebuie să demonstreze, printr-o adeziune scrisă, faptul că s-a înscris în PNL, altfel, spune el, e doar o „curvăsărie” politică. „Prin această plecare, Tiberiu Iacob-Ridzi îşi încheie cariera politică. Petroşănenii i-au tolerat foarte multe lui Ridzi şi familiei sale. Solicit ca primarul să fie eliberat din funcţie, conform legii, deoarece a trecut la un alt partid politic. Mai mult, este o infracţiune să spună Ridzi că Adrian David îi dă mai mulţi bani de la Consiliul Judeţean, dacă a trecut la liberali”, a afirmat senatorul Vochiţoiu.
Tiberiu Iacob-Ridzi nu îşi va pierde, înainte de termen, mandatul de primar, pentru că în 2012 a candidat pe listele USP, fiind membru PDL, iar acum a trecut la PNL, formaţiune care a preluat PDL.  Ieri, liberalii hunedoreni au validat candidatura primarului din Petroşani pentru un nou mandat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura