Categories: Actualitate

„Mãgura Wave Fest” – trofeul pentru cel mai bun festival debutant

Natalia Bumbac

Prima ediţie a Festivalului „Măgura Wave Fest”, organizat la Simeria, pe Măgura Uroiului, în august 2016, a fost premiată la o gală de profil. În acest fel, arată organizatorii, a fost recunoscută calitatea evenimentului, fiind o încununare a eforturilor echipei de organizare şi o încurajare de a merge mai departe.

În 28 ianuarie 2017, în cadrul galei „Metal Head Awards”, desfăşurată la Bucureşti, evenimentul organizat pe Măgura Uroiului a primit trofeul „Best Romanian Emerging Festival” (cel mai bun festival nou-apărut). Organizat de Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria, cu sprijinul autorităţilor, după ideea lui Cătălin Strinu şi a unui grup de prieteni voluntari, iubitori ai muzicii de calitate, «Măgura Wave Fest» a fost un succes încă de la prima ediţie, cifrele vorbind de la sine. Astfel, în cele trei zile de festival, 22 de formaţii rock au urcat pe scenă în faţa celor aproximativ 4.500 de spectatori prezenţi la eveniment.
“Astăzi, dorim să mulţumim publicului pentru susţinere şi să-i transmitem că, dincolo de poziţia onorantă în care ne aflăm, simţim responsabilitatea continuării demersului de a organiza acest eveniment cultural la o şi mai înaltă ţinută. Dorim ca Măgura Uroiului să devină o destinaţie culturală anuală şi, astfel, prin pasiune, să promovăm oraşul Simeria şi, totodată, judeţul Hunedoara”, a declarat Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

22 de ore ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago