Categories: ActualitateFlash

Magistraţii au început! Opresc activitatea „pe durată nedeterminată”, ca protest faţă de pensiile speciale

Procurorii și judecătorii din Bucu­rești au decis, marți, să-și suspende activitatea pe durată nedeterminată, ca reacție la proiectul Guvernului pri­vind modificarea pensiilor speciale ale magistraților. Ulterior, lor li s-au alăturat și judecători din țară, scrie Libertatea.
Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Alba, dar și cei de la Tribunalul Hune­doara au decis să oprească activitatea, cu unele excepții.

Reforma pensiilor
Această decizie fără precedent vine în contextul unei escaladări a tensiu­nilor între sistemul judiciar și factorul politic.
La protestul magistraților din Bucu­rești, se alătură și judecători de la mai multe curți de apel din diferite județe ale țării. Judecătorii de la Curtea de Apel Iași au anunțat că își suspendă activitatea începând de miercuri, 27 august, până la retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor. „Suspendă so­lu­ţionarea cauzelor, cu excepţia celor în care se exercită funcţia de dis­poziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală, a cauzelor având ca obiect dispoziţia asupra măsurilor pre­ventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de jude­cată), suspendarea executării actelor administrative”, se arată în comunica­tul de presă.
Judecătorii îşi vor îndeplini atribuţiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual şi formarea profesio­nală continuă, precum şi alte atribuţii le­gale şi regulamentare. Lor li se adau­gă și judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Constanța.

Doar cazurile urgente
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat sus­pendarea majorității activităților de ur­mărire penală, cu excepția unor cazuri urgente. „Având în vedere cele arătate anterior, faptul că proiectul de lege propus nu rezolvă inechitățile sociale, ci reprezintă o presiune suplimentară și nenecesară asupra sistemului de jus­tiție și o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la celelalte măsuri fiscal-bugetare adoptate în cursul acestui an, s-a hotărât adop­tarea unei forme de protest față de mo­di­ficările legislative propuse prin pro­iectul de lege pentru modificarea și com­pletarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, trans­mis Consiliului Superior al Magistraturii (…) de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale”, se arată în comunicatul transmis presei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bu­cureşti.
Aceasta include suspendarea supra­vegherii urmăririi penale, a primirii do­sarelor noi și a soluționării plângerilor împotriva deciziilor de netrimitere în judecată. Suspendarea activității de urmărire penală a procurorilor, cu ex­cepția activităților necesare în dosa­rele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispu­nerea măsurilor preventive privative de libertate. Suspendarea activității de supraveghere a urmăririi penale de către procuror în dosarele penale, cu excepția celor în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate. Sus­pendarea activității de primire a do­sarelor penale în care organele de cercetare penală formulează propuneri de terminare a urmăririi penale, res­pectiv de luare a unor măsuri proce­suale. Suspendarea activității procuro­rilor din cadrul secțiilor judiciare refe­ritoare la participarea la judecarea cauzelor și formularea concluziilor, cu excepția concluziilor privind măsurile preventive și concluziilor în dosarele civile având ca obiect emiterea ordi­nelor de protecție. Suspendarea activi­tății de soluționare a plângerilor formu­late împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată. Suspendarea activității de soluționare a cererilor formulate de părți sau de alte instituții. Suspendarea oricăror alte activități conexe activității de urmărire penală (inclusiv a soluțio­nării cererilor de prelungire a dreptului de circulație). Suspendarea activității cu publicul și de primire în audiență.

CSM: propunerile Guvernului afectează independența justiției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat dur la intenția Gu­vernului de a modifica pensiile magis­traților. Într-un comunicat de presă, CSM a acuzat o „escaladare a atitu­dinilor publice ostile față de judecători și procurori” și a criticat „luări de poziție repetate ale reprezentanților care com­pun coaliția de guvernare” care ar urmări „să culpabilizeze sistemul ju­diciar pentru dificultățile economice și bugetare”. CSM a subliniat necesitatea unui „dialog real cu sistemul judiciar” înainte de orice modificare legislativă și a acuzat Guvernul de o atitudine „spe­cifică societăților autocratice”.

Contextul protestului magistraților din România
Decizia de suspendare a activității vine în urma anunțului Guvernului pri­vind intenția de a modifica pensiile spe­ciale ale magistraților. Această pro­punere a stârnit nemulțumiri în rândul judecătorilor și procurorilor, care con­sideră că le sunt afectate drepturile câștigate. CSM a convocat adunări ge­nerale ale judecătorilor și procurorilor pentru 26 și 27 august, pentru a dez­bate modificările propuse de Guvern. Aceste întâlniri ar urma să stabilească o poziție oficială a sistemului judiciar față de proiectul legislativ. Suspen­da­rea activității judiciare ar putea avea consecințe semnificative asupra func­ționării sistemului de justiție din Ro­mânia. Întârzierea soluționării dosa­relor și blocarea unor proceduri judicia­re ar putea afecta drepturile cetățe­nilor și eficiența actului de justiție.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

2 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

2 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

2 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

2 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

2 ore ago