Categories: Actualitate

Adrian Jurca: Mafia de la CEH vrea să dea ultimul tun

Sorina Popa

Astăzi, la Tribunalul Hunedoara se judecă o nouă cerere de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH). La prima vedere, lucrurile par că se derulează într-un sens bun. Însă, mai mulţi sindicalişti, dar şi creditori susţin că totul se întâmplă cu un scop nu prea ortodox. Astfel, Sindicatul „Noroc Bun” a introdus o cerere de intervenţie în interes propriu faţă de solicitările de intrare în insolvenţă a CEH şi a unor societăţi comerciale.
Ordin al preşedintelui ANAF
Mai precis, se pare că solicitarea CEH, ca o anumită casă de insolvenţă, ZRP (Zamfirescu,Racoti&Parteners), propusă de către cei de la Ministerul Energiei, să se ocupe de noua insolvenţă a societăţii, „este cel puţin dubioasă, ca să nu spunem ceva  mai grav”, susţine Adrian Jurca (foto), liderul Sindicatului „Noroc Bun”.
Liderul Sindicatului „Noroc Bun”, Adrian Jurca, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „am sesizat DNA că, pe filiera ministrului Victor Grigorescu (n.r. ministrul Energiei), a lui Bogdan Stănescu (n.r. fost administrator special şi preşedinte CA la CEH), a lui Dan Agrişan (n.r. fost administrator special CEH), a lui Petre Nica (n.r. director general adjunct CEH) şi administraţiei CEH, clar se vrea intrarea în faliment a societăţii. De aceea, vor o anumită casă de insolvenţă, este o mafie a acestei companii, se vrea să se dea mai multe tunuri, acum, până se va face transferul de putere. Ne întrebăm, cum ar putea directorul general al CEH, Michael Melczer să salveze societatea, când el, milionar în euro, nu a putut să salveze de la faliment grupul de firme Gerom? Au cerut, cei de la CEH o anumită casă de insolvenţă, însă nu ştiu că Ministerul Finanţelor, cel mai mare creditor al Complexului, are un ordin intern prin care este obligatoriu să se facă o selectare a acestor case de insolvenţă, prin licitaţie”, susţine liderul sindical Adrian Jurca. Precizăm că documentul la care se referă Adrian Jurca este Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2442/2016, privind procedurile de agreare şi selecţie ale practicienilor în insolvenţă.
„Am depus mai multe plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, împotriva conducerii CEH, a lui Michael Melczer şi Petre Nica, dar şi împotriva ministrului Victor Grigorescu şi a consiliilor de administraţie, care au condus, voit, CEH spre faliment. Considerăm că domnul Melczer se află în conflict penal, având în vedere că grupul de firme GEROM, la care a fost manager şi acţionar, a formulat cereri de insolvenţă a CEH”, a adăugat preşedintele Sindicatului „Noroc Bun”.
„Nu se fac plăţi”
Surse din cadrul CEH au declarat că mai mulţi creditori ai Complexului Energetic au fost îndemnaţi de conducerea acestuia să ceară casa de insolvenţă ZRP acum, la o nouă posibilă intrare în insolvenţă. Unii vorbesc şi de promisiuni de achitare a unor facturi, dacă se cere această casă.
Contactat, în legătură cu toate aceste acuzaţii, directorul general al CEH, Michael Melczer, a afirmat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu s-a condiţionat nici o plată, pentru simplul motiv că nu se pot face plăţi în acest moment. „Nu s-a promis că se plătesc facturi, deoarece nu avem cu ce plăti. Este adevărat că, mandatat fiind de către Consiliul de Administraţie al CEH, am propus casa de insolvenţă ZRP. Dar, nu e obligatoriu să rămână această casă. De regulă, se face o selectare a firmelor de profil, după ce se stabileşte insolvenţa definitivă. Oferta celor de la ZRP a fost singura depusă, de aceea am ales-o”, a spus directorul general, Michael Melczer.
Totuşi, directorul general vorbeşte de o singură casă de insolvenţă care a depus ofertă, dar adevărul este că sunt depuse multe oferte la dosarul de insolvenţă. Întrebarea este, atunci, de ce s-a ales o anumită casă de insolvenţă şi de ce nu s-a făcut licitaţie, ca şi în cazul Companiei Naţionale a Huilei?

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

2 zile ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

3 zile ago