Categories: Info IT

MacBook Pro cu Retina display de la Apple

Sebastian Mezei

Compania Apple a făcut mai multe lansări, marţi, în cadrul evenimentului WWDC (World Wide Developers Conference). Printre acestea, se numără şi noul MacBook Pro, care este mai subţire şi mai uşor decât cele din seria Air.
Acesta cântăreşte mai puţin de două kilograme, are grosimea de 1,80 cm şi dispune de renumitul display Retina, folosit pentru prima dată la iPhone şi iPAD. Rezoluţia ecranului este de 2880×1800 pixeli, ceea ce înseamnă o densitate a pixelilor de patru ori mai mare faţă de precedentul MacBook Pro.
Noul display, de 15 inchi, are un unghi de vizualizare de 178 grade, oferă cu 75 la sută mai puţine reflexii şi un contrast îmbunătăţit cu 29 la sută, comparativ cu restul MacBook-urilor.
MacBook Pro cu Retina display va fi livrat cu a treia generaţie a procesoarelor quad-core Intel Core i7, grafică Nvidia GeForce FT 650M, RAM de până la 16GB la 1,600MHz şi o capacitate de stocare flash de până la 768GB. În plus, el are două porturi Thunderbolt, două USB 3.0 şi un port HDMI. Preţul este pe măsură şi porneşte de la 2.200 dolari.
Şi noul sistem de operare a primit un upgrade, IOS6 are peste 200 de funcţii noi, inclusiv o aplicaţie Maps cu afişarea clădirilor în format 3D, compania renunţând la hărţile Google. Au fost adăugate funcţii noi şi pentru asistentul vocal Siri, care poate recunoaşte  mai multe limbi, integrare Facebook, Photo Streams şi o nouă aplicaţie Passbook, care gestionează toate parolele la un loc.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cu un lanț de drujbă, nu îți permiți nici cel mai mic risc. Iată ce măsuri să iei!Cu un lanț de drujbă, nu îți permiți nici cel mai mic risc. Iată ce măsuri să iei!

Cu un lanț de drujbă, nu îți permiți nici cel mai mic risc. Iată ce măsuri să iei!

Unele accidente sunt minore și ușor de depășit... În viața de zi cu zi, suntem…

o oră ago
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a petrecut recent o întâmplare extrem de hazlie într-o ins­ti­tuție de…

2 zile ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Adelina Maria Săndulache, sportivă Pentru că a cucerit două medalii de aur la popice, la…

2 zile ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

T.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 zile ago
Fabrică de 4 milioane de euro la Călan. Se produc deserturi refrigerateFabrică de 4 milioane de euro la Călan. Se produc deserturi refrigerate

Fabrică de 4 milioane de euro la Călan. Se produc deserturi refrigerate

Producătorul de prăjituri Senneville, bu­siness antreprenorial lansat în Timișoara, anunță deschiderea oficială a fabricii de…

2 zile ago
Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente. În caz de război, au 12 ore să se prezinte la centrele militareMii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente. În caz de război, au 12 ore să se prezinte la centrele militare

Mii de militari REZERVIȘTI din toată țara sunt chemați la antrenamente. În caz de război, au 12 ore să se prezinte la centrele militare

Mii de militari rezerviști din toată țara sunt chemați la antrenamente, însă mulți n-au mai…

2 zile ago