Categories: Sport

Lupu a „dirijat” naţionala până în semifinale la Europene

Echipa naţională de rugby în 7 a României, de la categoria U19 (sub 19 ani), pregătită de tehnicianul Ştiinţei Petroşani, Alexandru Lupu (foto), a reuşit calificarea în semifinalele Campionatului European U19, disputat în Franţa.  
Surpriză plăcută
România a fost surpriza plăcută a competiţiei, intrând în „careul de aşi”, dar ratând apoi câştigarea unei medalii. Prima partidă a fost cea în care România a întâlnit Lituania de care a trecut cu rezultatul de 52-0. A urmat victoria împotriva Ungariei, partidă în care România s-a impus cu 54-0. Derbiul grupei a fost disputat contra vicecampioanei europene, Rusia, o echipă pe care ai noştri au întâlnit-o de două ori în anii trecuţi fără să o bată. De data aceasta, elevii lui Lupu  au avut avantaj la pauză, 12-0, pentru ca la final să apere un succes cu 17-10. În urma acestor rezultate, tricolorii s-au calificat pentru sferturile de finală, unde au întâlnit Germania de care au trecut cu scorul de 19-7. Victoria cu Germania a propulsat România în semifinale, unde  a pierdut în faţa Portugaliei cu scorul de 12-7, astfel că ai noştri au ajuns în finala mică. Finala pentru locurile 3-4 le-a adus faţă în faţă pe România şi Irlanda, meci pierdut de tricolori cu scorul de 17-7. Finala Campionatului European U19 de Rugby 7 a revenit pentru a treia oara consecutiv Franţei, care a învins Portugalia cu rezultatul de 40-0, clasamentul general fiind următorul: 1. Franţa, 2. Portugalia, 3. Irlanda, 4. România, 5. Germania, 6. Rusia, 7. Belgia, 8. Polonia, 9. Italia, 10. Israel, 11. Moldova, 12. Luxemburg, 13. Letonia, 14. Lituania, 15. Danemarca, 16. Ungaria. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago