Antrenorii din Valea Jiului au deplasat la această competiţie un lot format din 17 sportivi. Obiectivul este cucerirea unui număr cât mai mare de medalii la aceste întreceri foarte dificile, deoarece se desfăşoară pe nisip, o suprafaţă care nu asigură stabilitate. Anul trecut, CSŞ Petroşani a câştigat locul 2 pe cluburi la băieţi şi locul 3 la fete, iar anul acesta, antrenorii vor să depăşească performanţa. “Ne va fi mai greu, pentru că, acum, avem luptători aflaţi la primul lor concurs de lupte pe plajă. Regulamentul pe plajă diferă faţă de cel din sală”, a declarat antrenorul Gheorghe Răducu. (N.Gavrea)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…