Sport

LUPTE LIBERE. Sportivii deveni calificaţi în etapele finale ale naţionalelor

Componenţii secţiilor de lupte legitimaţi la cluburile din ţară au avut programate două competiţii, ambele, etape naţionale de ca­lificare pentru finalele pe ţară, care vor fi or­ganizate de către Federaţia Română de Lupte în luna aprilie.
La Tg. Mureş s-au desfăşurat în condiţiile im­puse de pandemia de Coronavirus întrecerile din etapa de calificare pentru Campionatul Naţional individual şi pentru Cupa României adresată sportivilor U15, la care au participat circa 500 de sportivi din ţară. De remarcat că toţi reprezentanţii secţiei de performanţă de la LPS Cetate Deva participanţi la competiţia de la Tg. Mureş s-au calificat şi vor fi prezenţi la etapa finală a campionatului naţional. S-au evi­denţiat prin rezultatele înregistrate, din grupa pregătită de prof. Suraj Moravan, ocu­panţii locului secund Marius Scornea (cate­goria 68 kg) şi Rareş Drăgan( 100 kg), Iulia Alexa (54 kg) Sybilla Sărac (62 kg) şi Laurenţiu Logojan( 62 kg).
Din grupa prof. Gheorghe Văcăraşu s-au cali­ficat la etapa finală surorile Obrejan, Bianca (la categoria 46 kg) şi Denisa (categoria 33 kg, clasată pe locul III), iar din cea pregătită de Ioan Ailincăi s-au calificat Ştefan Bartalics (ca­tegoria 52kg), Cristian Bota (52 kg), Robert Haneş (44 kg) şi Sebastian Moraru (57 kg), dar şi Mihaela Szabo (42 kg), sportivă pre­gătită de prof. Matei Partenie.
La întrecerile din cadrul etapei de calificare pentru finala Campionatului Naţional indivi­dual şi Cupa României pentru juniori II, com­pe­tiţie desfăşurată la Târgovişte, care a reunit la start circa 400 de sportivi, au reuşit să se califice toţi luptătorii de la LPS Cetate Deva, după cum urmează: Rareş Drăgan (categoria 92 kg), Andreea Bocănici (57 kg), Sybilla Să­rac (61 kg) toţi antrenaţi de prof. Suraj Mo­ra­van, Andreea Vraci( 53 kg) şi Maria Iana (43 kg) ambele pregătite de antrenorul Ioan Ailin­căi şi sportiva Andrada Văcăraşu (57 kg), ele­va şi fiica prof. Gheorghe Văcăraşu.
La finalul acestei săptămâni sunt progra­mate la Constanţa întrecerile etapei de califi­care pentru Campionatului Naţional individual şi Cupa României pentru juniori I, ultima com­pe­tiţie din seria calificărilor pentru juniori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura