Sport

Luptă în trei pentru şefia Ligii a V-a

Grupările Măgura Pui, AS Sântămăria Orlea şi Unirea General Berthelot sunt singurele echipe care au maximum de puncte după disputarea a trei etape din acest sezon al celui mai mic eşalon fotbalistic judeţean. Cele trei formaţii din localităţi apropiate oraşului Haţeg par să ducă lupta pentru câştigarea Ligii a V-a.

Meci spectaculos la Sântămăria Orlea
Lider încă de la începutul sezonului, Măgura Pui a mai obţinut o victorie categorică. Trupa antrenată de Ovidiu Ciolea a trecut de Ponorul Vaţa cu 4-0, Paul Apati reuşind o „triplă”. Un meci spectaculos, cu goluri multe, s-a jucat la Sântămăria Orlea, gruparea gazdă învingând pe Agrocompany Băcia cu 6-4. Echipa din comuna aferentă Haţegului a întors rezultatul după ce a fost condusă cu 3-0 la pauză şi cu 4-2 pe parcursul reprizei secunde. Fără probleme s-a impus Unirea General Berthelot, în faţa celor de la Foresta Lunca, echipa antrenată de Emanuel Băiconi urcând pe locul 3, cu maximum de puncte, însă doar după două meciuri jucate.

Trupele din Crişcior, victorii identice
Echipele din Crişcior au obţinut la rândul lor victorii clare, cu acelaşi scor 6-1. Metalul a învins pe propriul teren pe Victoria Dobra iar Zarandul s-a impus în deplasare, pe terenul celor de la CS Ghelari, o echipă ce începuse campionatul cu două victorii. Singura remiză a etapei s-a înregistrat la Bretea Română, între Sargeţia şi CS Comunal Ilia.

Liga a V-a, etapa a III-a
Unirea General Berthelot – Foresta Lunca 4-0
Metalul Crişcior – Victoria Dobra 6-1
Măgura Pui – Ponorul Vaţa 4-0
CS Ghelari – Zarandul Crişcior 1-6
Sargeţia Bretea Română – CS Comunal Ilia 2-2
AS Sântămăria Orlea – Agrocompany Băcia 6-4
Santos Boz a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura