Categories: ActualitateFlash

Lupii dau iama în gospodăriile izolate

Maximilian Gânju    

Câteva gospodării aflate în cătunele izolate din Valea Jiului au fost atacate de lupii înfometaţi. Oamenii au avut pagube după atacurile sălbăticiunilor şi se tem că haitele îi vor ataca şi pe ei. Anul trecut, urşii le-au dat de furcă gospodarilor, iar un bărbat a fost rănit la faţă, după ce a dat nas în nas cu animalul.

Lupii au dat atacul în cătune cum ar fi Dealu Babii, zona Băniţa, Dealu Mare şi chiar la poalele Parângului. Animalele au coborât la stânele amenajate lângă gospodării pentru iernatul oilor şi au sfârtecat mai multe animale. „Într-o seară, am auzit câinii lătrând şi când am ieşit în ocol, am văzut oile strânse într-un colţ. Cred că au fost trei lupi, pentru că mi-au luat o oaie. La vreo trei zile, iarăşi au venit, dar am ieşit de cum i-au simţit câinii şi i-am văzut. Am făcut gălăgie şi au fugit imediat”, spune unul dintre gospodarii păgubiţi.
Mulţi dintre cei care au stâne de oi în aşezările de munte spun că fiarele nu se mai tem de câinii lor. „Nici cu câinii nu mai au treabă şi se duc direct la oi. Prind oaia şi pleacă”, povesteşte omul. Vânătorii spun că atacurile lupilor în zonele izolate sunt normale, însă îi îngrijorează faptul că sălbăticiunile au intrat în perioada de împerechere şi sunt mai violente. Fiind un animal protejat, lupul nu poate fi vânat fără aprobări speciale, iar vânătorii au o cotă de recoltare bine stabilită.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

o zi ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

o zi ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

2 zile ago