Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită luni, 15 iulie, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare obligatorii, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală care administrează monumentul istoric.
Turiștii care doresc să viziteze fortăreța medievală în această zi o pot face la pas pe la Poarta 1, optând pentru unul dintre cele trei trasee pe care le au la dispoziție și care sunt semnalizate cu indicatoare:
Traseul nr. 1- din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute
Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute
Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute
Programul de vizitare a Cetății Deva în perioada 1 mai-30 septembrie 2019 este zilnic, între orele 9:00-21:00.
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…
Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…
Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…
Un chirurg de la Spitalul de Urgență Petroșani a scăpat de condamnarea penală pentru vătămare…
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…