Categories: Comunitate

Luncoiu de Jos: lemnul de foc din pădurea comunală, scump pentru buzunarul oamenilor

Magdalena Şerban

Cu toate că deţine circa 300 de hectare de fond forestier, administraţia publică din Luncoiu de Jos a făcut nişte calcule realiste ce au dus la o singură concluzie: ca să fie exploatat pentru populaţie, lemnul de foc ajunge mult prea scump. Asta, deoarece pădurea e dispersată, deloc aproape şi implică contractarea unei firme specializate care să execute tăierea propriu-zisă şi transportul.
„Nu putem spune că nu avem pădure, dar nici nu generează foarte multe avantaje, în condiţiile în care în afară de rărituri, nu prea merge cu exploatarea după bunul plac. Trebuie respectate normele silvice şi cadrul legislativ, plus că ne e puţin mai peste mână. Spun asta, pentru că nu e concentrată într-un loc, o bună parte e chiar greu accesibilă şi totul determină cheltuieli majorate de exploatare şi transport, demersuri care oricum trebuie făcute de o societate de profil. La final, metrul cub de lemn ar ieşi foarte scump şi nu se merită. Mai bine îl cumperi direct din depozitul de la Baia de Criş, de exemplu, ori de altundeva. La ora actuală, cetăţenii comunei apelează la lemne sau curent electric pentru a găti, a se încălzi sau a beneficia de apă caldă. Acesta e şi motivul pentru care vrem reţea de gaz metan, care ar fi o soluţie alternativă. Cam toate localităţile aparţinătoare se încadrează ca posibili beneficiari, excepţie făcând cătunele (unde sunt 14 case, nu e rentabil). O asociere cu comu­ne­le Vălişoara, Băiţa şi Baia de Criş ne spo­reşte eligibilitatea ca un astfel de pro­iect să devină finanţabil (fie pe viitoa­rea axă guvernamentală, fie pe una europeană), fiind vorba de 3.000 de gospodării. Măsurătorile le vom realiza separat, dar un operator eco­nomic va executa lucrările la co­mun”, a declarat Călin Dud (foto) primarul comunei Luncoiu de Jos.
Cât priveşte lemnul de foc pentru se­zonul rece, în acest an curent trebuie asigurat doar pentru sediul administrativ. Şcoala generală este în plin proces de modernizare, iar elevii urmează cursurile în cadrul unor locaţii adaptate cerinţelor de studiu, precum centrul de informare turistică şi căminul cultural din satul principal, ambele având încălzire pe bază de curent electric.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

8 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

8 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

8 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

8 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

8 ore ago