Luncoiu de Jos are viceprimar nou

Magdalena Șerban

Marți după-masa, în cadrul ședinței de Consiliu Local organizată la căminul cultural din Luncoiu de Jos, a fost ales noul viceprimar al comunei. Propunerea, de altfel singura, a fost Daniel Nicolae Bota (PNL) care a obținut 11 voturi din 11. La întrunire au participat deputatul Vetuța Stănescu, președintele filialei judeţene Hunedoara a PNL, prefectul Călin Marian, primari, viceprimari, invitați.

Un tot unitar
Rămasă fără viceprimar încă din luna octombrie 2020, în urma plecării Ramonei Benea-Leba, administrația publică din Luncoiu de Jos a luat măsuri în acest sens. Consiliului Local numără opt reprezentanţi ai PNL, doi de la PSD şi unul de la PMP. Legat de votul politic, la alegerile din 2020, acesta a mers la PNL în cuantum de 67 la sută pentru consiliul local și 80 la sută pen­tru primar. Însă, acum era nevoie ca echipa să fie întregită. “Cetățenii şi-au investit toate speranţele în mine, iar asta mă obligă să realizez şi mai multe ca în anii prece­denți. Dar e cam greu fără viceprimar. Noul ales a ocupat poziția de consilier local din 2008 încoace, de când sunt și eu la cârma co­munității. Este un om al locului și ne do­rim să facem front comun pentru a duce la materializare ceea ce am plănuit în materie de dezvoltare și modernizare a satelor aparținătoare (…) Reprezentăm peste 1.700 de locuitori și trebuie să ne orientăm spre tot ceea ce e mai bun pentru ei. Le mulţumesc consilierilor pentru alegerea exprimată prin vot şi aş vrea să cred că numai prin unitate vom putea rezolva pro­blemele cotidiene cu care lumea se con­fruntă şi pe care ni le semnalează. Am o dorință pe care o transmit sub formă de rugăciune: Doamne, ocroteşte Luncoiu de Jos!”, a afirmat primarul Călin Dud.

Experiență administrativă
„Felicit noul viceprimar pentru onoranta func­ție în care a fost învestit. Conform Co­dului Administrativ, atunci când consideră că este nevoie, un prefect poate să par­ti­cipe la ședințele de consiliu, datorită fap­tului că noi verificăm legalitatea tuturor hotărârilor și dispozițiilor adoptate de consiliile locale și județene. Este o pro­vocare, dar cu siguranță va face echipă bună cu domnul primar și cu colegii din CL. Ne dorim ca tot ceea ce se intreprinde să fie în spiritul legii. Dacă ne vom revedea peste un an, de exemplu, sunt convins că vom constata că există progres la nivel de comună. Sănătate, putere de muncă și succes”, a fost îndemnul lansat în cadrul ședinței de către prefectul Călin Marian. La rândul său, deputatul Vetuța Stănescu a adus gânduri bune și a încurajat noua formulă administrativă, asigurând-o de toată susținerea sa. “Sunt omul căruia îi plac lucrurile ambițioase și vreau să vă asi­gur că ne vom îmbunătăți constant modul de lucru (…) Bunele mele intenții s-au văzut pe parcursul celor 13 ani în care am fost alături de primarul Călin Dud, performând și câștigând împreună. Ne vom focusa pe ccea ce înseamnă lucrul bine făcut. Aștept din partea d-voastră interacțiune și idei pe care să le dezbatem împreună pentru a avea rezultate pe măsură”, a arătat vice­pri­marul Daniel Nicolae Bota.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

19 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago