Comunitate

Lunca Cernii de Jos merge mai departe cu aceeaşi echipă administrativă

Magdalena Şerban04 Lupulescu Livituc primar lunca cernii de jos (1)

Primarul liberal din Lunca Cernii de Jos, Liviţuc Lupulescu (foto), bifează cel de-al treilea mandat, obţinând la alegerile locale din 5 iunie aproape 90 la sută din preferinţele electoratului. Tot de curând, viceprimar al comunei a fost reales Daniel Zepa (PNL), care a primit şapte voturi de susţinere din partea consilierilor locali.
„Avem patru consilieri PNL, doi PND, unul de la PSD, unul de la PMP şi unul de la PSRO. Şi pentru următorii patru ani fac echipă cu viceprimarul Daniel Zepa. E bine atunci când există continuitate, mai ales din punct de vedere al implementării proiectelor propuse. Dacă ar fi să mă refer la programul meu de investiţii, drumurile comunale rămân pe primul loc în agendă. E necesară modernizarea lor. Există deja două proiecte în acest sens. În anul curent vom moderniza 2,5 kilometri din satul Meria, proiectul fiind demarat din bugetul local. Avem alocările cuprinse în buget şi anul acesta îl vom şi finaliza. Încă unul vizează drumul din Negoi şi a fost accesat prin Ministerul Dezvoltării. Populaţia noastră situându-se sub pragul de 2.000 de locuitori, va fi puţin mai dificil să accesăm anumite axe europene. Spre exemplu, cele ce ţin de reţelele de apă şi canal. Căminele culturale sunt puse la punct, în mare parte, iar bisericile le ajutăm când şi cum putem. Transportul public este în regulă, acoperind necesităţile în ce-i priveşte pe elevi sau pe localnicii care coboară la piaţă sau cu diverse treburi pe care şi le pot rezolva doar în oraş. O altă dorinţă pe care aş dori să o materializez ţine de amenajarea unor capele în fiecare sat. Suntem în 2016, iar nevoile şi cerinţele oamenilor s-au cam schimbat. Sunt utile astfel de lăcaşuri“, spune primarul Liviţuc Lupulescu. Pe de altă parte, nici inundaţiile nu au ocolit comuna în ultima vreme, dar problemele s-au rezolvat în timp util, cu utilajele pe care administraţia publică le are în dotare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura