Luna și proiectul, la Vața de Jos. Fondurile de mediu au sunat câștigător, din nou

Magdalena Șerban

Fondurile de mediu sunt un colac de salvare pentru administrațiile publice care își dau silința să le acceseze pen­tru a implementa investiții importante pentru comunitate, pe care ar fi trebuit, în caz contrar, să le suporte cu mare greu din bugetul propriu, situație deloc înțeleaptă, punând presiune pe restul priorităților. Edilul din Vața de Jos s-a orientat rapid.

Canalizarea, pe agenda actuală
„În ciuda provocărilor și a timpului extrem de scurt pus la dispoziție, sun­tem mândri să anunțăm că am reușit să de­pu­nem un pro­iect pen­tru fi­nan­ța­rea re­țe­lei de ca­nalizare, a­vând o lun­gi­me totală de 7814 metri, cămine de ca­­­na­li­za­re în număr de 184 de bucăți, cămine de racord canalizare în număr de 180 de bucăți, SPAU-Stații Pompare Ape Uzate – 6 bucăți, în cadrul sesiunii deschise de către Administrația Fondului Pentru Mediu (AFM). Prin această axă sunt fi­nan­țate încă două sate pentru a fi branșate la rețeaua de canalizare care cuprinde Vața de Jos, Vața de Sus, Basarabasa, Brotuna și Tîrnava de Criș. Astfel, acum sunt vizate Ociu și Prihodiște, în momentul de față doar Vața dispunând de canalizare. Așa că ne dăm silința să rezolvăm și alte sate apar­ținătoare, pe cum se ivesc posibilitățile europene sau guvernamentale. Efortul și determinarea noastră au fost răs­plă­tite. Acest demers reprezintă un pas semnificativ spre îmbunătățirea calității vieții comunității noastre, asigurând ac­ce­sul la servicii esențiale și protejând mediul înconjurător. Mulțumim tuturor celor implicați, de la autorități locale și parteneri de proiect, până la locuitorii noștri. Fiecare contribuție contează și ne aduce mai aproape de realizarea obiec­tivelor noastre comune”, a anun­țat primarul din Vața de Jos, Liviu Ioan Lință (foto). Fiind declarat un obiectiv eligibil pentru a-i fi alocate fonduri, ur­mă­torul pas pe care edilul îl va face este să semneze contractul de finanțare. Mai trebuie mențioat că în urma apelului au fost aprobate doar 7 proiecte din Vestul țării, cel din Vața numărându-se printre ele.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

44 de minute ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

44 de minute ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

45 de minute ago

Primăria Comunei Băița: modificări impuse de Guvern, după 1 iulie

Magalena Șerban Guvernul a adoptat o reformă ma­joră ce prevede reducerea cu 30% a numărului…

54 de minute ago

Un edil-șef trebuie să fie pentru oameni. La Uricani, calculele se fac cu sufletul

Magdalena Șerban Când primarii au suflet, și ajutorul lor este măsurabil în omenie. La Uri­cani,…

54 de minute ago

Clădirea veche a Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” va fi modernizată. Un nou proiect câștigat de administrația din municipiul Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest - ADR Vest au semnat contractul…

58 de minute ago