Comunitate

Lună plină pentru membrii CARP Speranţa Hunedoara

Magdalena Şerban

Fie că e vorba să-şi dispute supremaţia în sportul minţii, participând la diferite concursuri de profil, fie că îşi sărbătoresc istoria, membrii CARP Speranţa Hunedoara şi-au făcut deja programul pentru acest final de an.

Ca orice român adevărat
„În 1 Decembrie, am făcut o excursie la Alba Iulia, 55 de membri ai Casei participând la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Premergător acestei deplasări, am avut  «Cupa 1 Decembrie» la şah, organizată în municipiul Hunedoara, iar apoi noi, la rândul nostru, am participat alături de celelalte CAR-uri din judeţ, la Cupa de şah, organizată la Simeria, ambele desfăşurându-se sub semnul Zilei Naţionale”, a spus Ovidiu Morariu (foto), preşedintele CARP Speranţa Hunedoara.

„Senectutea se întreţine cu literatură“
Capitolul cultural este şi el bifat. Renumiţi deja în municipiu pentru revista trimestrială gratuită „Info Carp“ membrii, meşteşugari în ale scrisului frumos, au pregătit o nouă apariţie literară. „Am redactat ediţia bianuală cu numărul doi la revista noastră literară, mai precis a cenaclului «Victor Isac». Cenaclul nostru jurnalistic numără 15 membri, ce colaborează foarte bine cu Biblioteca municipiului Hunedoara şi participă şi la acţiuni culturale organizate la nivel judeţean. În decembrie, vom organiza lansarea revistei, ce va avea loc la Galeriile de Artă din municipiu”, a precizat preşedintele.

Urmează Revelionul
Cât despre finalul anului 2012 şi debutul lui 2013, lucrurile sunt clare. „Ultima acţiune a anului  va fi Revelionul Pensionarilor, ce se va organiza la cantina OT, cu 160 de persoane. E totul stabilit: muzică, sală, meniu, afiş etc. Tariful este convenabil, adică 130 lei tacâmul. Necazul e că ar vrea să vină mai multă lume, dar sunt doar 160 de locuri“.

One thought on “Lună plină pentru membrii CARP Speranţa Hunedoara

  • despre excursile „sponsorizate”exact in aceasta perioada(coincid cu campania electorala)numai de bine,iar tacamul de revelion 130lei,probabil ca se recupereaza din cheltuielile anterioare,sa fim seriosi,cu acesi bani(unii oameni poate fac un imprumut la car-ul pensionarilor )se traieste 1 saptamana sau isi cumpara medicamentele necesare,sau au crescut cumva pensiile conform programului electoral..?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura