Magdalena Șerban
Cei născuţi în iulie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criș vor avea parte de atenția colegilor și a conducerii instituției, în cadrul acțiunii Sărbătoriții lunii. Ca de obicei, nu va lipsi tortul festiv.
„Lună de lună am marcat zilele de naștere ale celor care ne-au devenit o parte din familie. Acum a venit rândul Alexandrei Bolcu, Doinei Colța, lui Ioan Dineș, Istin Lung, Ioan Niță, Marian Roibu, Liei Schioapa și Adelei Sima să fie felicitați și să li se ureze cele bune. Le transmit la mulți ani cu sănătate și alinare sufletească, bucurii și stare de bine. Vor servi tort și suc și vor avea, astfel, un moment de celebrare pe care mai ales cei vizați în mod direct sunt convinsă că îl așteaptă deja. Pentru ei, fiecare lună trebuie să aibă acest prilej de mici satisfacții. Îmi doresc ca nici un om, indiferent cât e de tânăr sau bătrân, să nu fie în situația în care pe lângă suferințele de ordin fizic să ducă povara unei inimi rănite de lipsa celor dragi. Nimeni nu ar trebui să cunoască ce înseamnă asta. Însă cu sau fără aparținători, au devenit de-ai noștri și ne dăm silința să se simtă apreciați “, a spus Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. Aceasta a anunțat că următorul eveniment va fi în august, când vor fi sărbătoriți atât cei care vor avea ziua de naștere, cât și cei care poartă, precum o binecuvântare, numele Fecioarei Maria.
Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…
Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.
C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…
Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…