Magdalena Şerban
Pe data de 1 noiembrie, în întreaga ţară se sărbătoreşte Luminaţia. Hunedorenii şi-au făcut deja ordine la mormintele celor dragi, pregătindu-se pentru a omagia Ziua Morţilor. Şi cele 15 suflete adormite ale asistaţilor social care au fost găzduiţi de UAMS Baia de Criş pe parcursul vieţii vor avea pare de o creştinească lumânare aprinsă de conducerea instituţiei.
„Astăzi vom aprinde câte o lumânare şi ne vom îngriji de mormintele celor care au fost internaţi la noi, dar au decedat şi i-am îngropat aici, la Baia de Criş. Avem un loc pus la dispoziţie cu ajutorul primăriei şi găsim înţelegere de la biserică şi de la preot. Sunt persoane care nu au aparţinători, iar în caz de deces, nerevendicându-le nimeni, solicităm sprijin pentru a le înmormânta asistenţei sociale din cadrul administraţiilor publice locale unde au adresa de domiciliu. E nevoie de haine, coşciug şi aşa că un caz social nu are de unde să lase totul de-a gata pentru atunci când vine momentul. E puţin dificil, deoarece noi nu avem bani prinşi în buget pentru astfel de acţiuni. În general, toţi sunt receptivi şi înţeleg acest gen de necazuri. Nu am întâmpinat greutăţi din partea primăriilor şi sperăm să nu se întâmple asta vreodată. Nu poţi să-i laşi neîngropaţi. Ce vină au că fiind bătrâni şi bolnavi, nu i-a vrut nimeni? ”, a spus ec. Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani frumoși de pe urma…
Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…
Contul unui medic veterinar hunedorean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…
Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai rezolvat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…