Lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din Peştişu Mare pot începe

Natalia Bumbac

Consiliul local Hunedoara a fost convocat vineri, 11 septembrie, în şedinţă de îndată, pentru a aproba un proiect de hotărâre fără de care nu puteau începe lucrările la reţeaua de apă potabilă şi apă uzată din localitatea Peştişu Mare.
Mai exact, consilierii au fost chemaţi să voteze punerea la dispoziţia proiectului a terenului aferent pentru implementarea reţelelor de conducte. Lucru care, se pare, că a fost omis atunci când a fost întocmită documentaţia aferentă proiectului finanţat din fonduri europene.

Le-au secat fântânile
Şedinţa Consiliului local Hunedoara s-a desfăşurat în prezenţa mai multor locuitori din Peştişu Mare. Aceştia au vrut să afle de ce până acum nu au început lucrările la reţelele de apă potabilă şi apă uzată, utilităţi de care oamenii nu se mai pot lipsi. Unii dintre ei au spus că nu au deloc apă menajeră, nemaivorbind de apă potabilă, deoarece le-au secat fântânile. Alţii, în schimb, erau de-a dreptul revoltaţi din cauză că localitatea lor nu este conectată la reţeaua de apă uzată. În lipsa acestor utilităţi, locuitorii din Peştişu Mare şi-au construit în regie proprie instalaţiile, iar în unele cazuri scurgerile dau în stradă. Situaţie inadmisibilă, susţineau cetaţenii şi care nu mai poate dura la nesfârşit. Concluzia dezbaterilor a fost că specialiştii din aparatul primăriei nu au fost suficient de atenţi pentru a întocmi documentaţia completă. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de Legislativul local al municipiului Hunedoara. Iar, la finalul discuţiilor, viceprimarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu a mai adresat o întrebare celor prezenţi ”dacă există un plan topografic pentru terenul atribuit lucrărilor?”, întrebare la care nu a primit un răspuns.

Au mai rămas trei luni…
Potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului Hunedoara, proiectul „Lucrări de extindere reţea de alimentare cu apă şi canalizare în Peştişu Mare“ datează din anul 2009. Acesta a fost depus pentru finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, până acum aflându-se pe o listă de aşteptare. În acest an, proiectul a fost declarat eligibil, fiind nevoie de revizuirea documentaţiei. Moment în care s-a constatat că lipseşte hotărârea Consiliului local prin care se atribuia terenul necesar noii investiţii. Valoarea totală a proiectului este de 12.405.000 de lei, iar durata execuţiei lucrărilor este de 12 luni. Doar că, în acest caz, termenul de finalizare al lucrărilor va fi mult mai scurt. Practic, constructorul va avea la dispoziţie lunile rămase până la sfârşitul acestui an pentru a introduce reţelele de canalizare, în caz contrar, costurile proiectului vor trebui suportate din bugetul local al Primăriei municipiului Hunedoara. Asta, pentru că la sfârşitul anului 2015 se închid finanţările europene pentru cadrul bugetar 2007-2013 pentru România, ţara noastră având la dispoziţie doi ani în plus faţă de alte state pentru absorbirea acestor fonduri. Lucrările din cadrul acestui proiect vor fi executate de firma Delta din Bucureşti, aceasta fiind desemnată câştigătoare în urma organizării licitaţiei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

14 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

14 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

14 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

14 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

14 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

14 ore ago