ActualitateFlash

Lucrările de modernizare de la Termocentrala Mintia vor dura 36 de luni. Investiţia care salvează Complexul Energetic Hunedoara

Sorina PopaDSC_0152

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că la Beijing s-a semnat un contract extrem de important pentru Complexul Energetic Hunedoara, cu China National Electric Engineering Construction Corporation.

Nu e gogoaşă electorală
„Un aşa zis analist economic din judeţ, care scrie într-un ziar care se autoproclamă că ar fi respectabil, afirma că problema CEH este doar o gogoaşă electorală. Însă ceea ce scriu ei în foaia respectivă sunt gogoşi electorale. Pentru că tot ceea ce se întâmplă la CEH nu are conotaţii electorale. Iar cei care ne-au acuzat că noi, cei din PSD, suntem groparii CEH şi că directorul general Niculescu este  groparul CEH, să se dezbrace de tot şi să umble prin centrul Devei cu o pancartă pe care să scrie că îşi cer scuze. Asta, dacă au decenţa necesară”, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, deputatul Laurenţiu Nistor (foto dreapta), liderul judeţean al PSD.

Echipamentele sunt deja la Mintia
„Am semnat, în 1 septembrie, contractul de 291 milioane de dolari, la Beijing, cu China National Electric Engineering Construction Corporation, pentru reabilitarea Grupului nr. 4 şi pentru două instalaţii de desulfurare pentru Grupurile nr. 3 şi 4. Contractul s-a semnat în prezenţa celor doi premieri, al României şi al Chinei. Este rezultatul unui efort de un an de zile, al unei comisii care a negociat această investiţie. Nu este nici de departe o gogoaşă electorală. Din cele 291 de milioane de dolari, 20,6 milioane de dolari reprezintă valoarea echipamentelor pe care Termocentrala Mintia le are în depozite. Valoarea finanţării chinezilor este, deci, de 271 de milioane de dolari. Nu s-a încălcat nici o prevedere, odată cu semnarea contractului respectiv. Până la sfârşitul anului vor începe lucrările de modernizare la Termocentrala Mintia. Contractul mai trebuie aprobat de AGA Complexului”, a declarat Aurel Niculescu, directorul general al CEH.

Trebuie finalizată în 36 de luni
Niculescu a precizat că 15 la sută din valoarea investiţiei trebuie plătită în avans de către CEH. Ca urmare, complexul energetic va contracta un împrumut, în valoare necesară pentru a plăti acest avans. Chinezii iau şi ei un credit furnizor, pe o perioadă de 15 ani, cu o dobândă de 4,5 la sută pe an. Investiţia este programată să se deruleze pe o perioadă de 36 de luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura