Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de la Transelectrica au venit să vadă care este stadiul lucrărilor și motivele pentru care se înregistrează întârzieri aici. Reprezentanții Transelectrica susțin că sunt întârzieri, centrala de la Mintia ar fi trebuit să intre deja în probe. Aceștia consideră că această centrala este foarte importantă pentru că va stabiliza și securiza sistemul energetic din România pentru țara noastră, arată Antena 3 Deva.
Potrivit Antena3 Deva, președintele Transelectrica, Ștefăniță Muntean, a declarat că investiția de la Mintia este pe drumul cel bun. „Transelectrica participă la procesul de retehnologizare de la Mintia”, a spus Muntean.
Totodată, Karim Dalawer, directorul tehnic al Companiei Mass Mintia, susține că proiectul este realizat în proporție de 80 la sută, iar colaborarea cu autoritățile locale și centrale este foarte bună. (A.N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…