Categories: Comunitate

Lucian Blaga, omagiat la Deva

Magdalena Şerban

Joi, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a marcat împlinirea a 120 de ani de la naşterea poetului, filosofului şi omului de cultură Lucian Blaga,  printr-o manifestare cultural-educativă desfăşurată sub genericul „Lucian Blaga – Marele Anonim”, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Elevii colegiilor şi liceelor din Deva, care au fost prezenţi la acţiune, au avut prilejul să urmărească biografia, cariera literară şi diplomatică a lui Lucian Blaga, de la naştere (în ziua de 9 mai 1895, la Lancrăm) până în ultima zi de viaţă (6 mai 1961, Cluj). De asemenea, s-au mai adus în actualitate cele opt volume de poezii care au reprezentat un punct de cotitură în lirica românească, iar publicului i s-au adresat întrebări, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în cărţi şi diplome oferite de instituţia de cultură. „Din păcate, anii comunismului au însemnat suferinţă şi  izolare pentru marele om de cultură, fiind nevoit să-şi câştige existenţa, în ultima perioadă, ca bibliotecar-şef şi apoi director-adjunct al filialei din Cluj a Bibliotecii Academiei. După anul 1965 a fost reabilitat şi a început să fie studiat în şcoală, opera lui fiind tot mai cunoscută şi mai apreciată. Ne bucurăm, deoarece am avut ocazia să rescoatem la lumină crâmpeie din moştenirea literară lăsată de acest mare simbol al culturii naţionale”, a afirmat Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene.
Pe de altă parte, amintim că în perioada 15 mai  – 15 iunie, Grupul editorial ART din Bucureşti va fi prezent la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii, cu o bogată ofertă de carte, ce vine însoţită cu reduceri substanţiale de preţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

13 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

13 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

13 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

13 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

13 ore ago