Categories: Actualitate

Lovituri fulgerătoare

Volodia Macovei
Departe de a fi titlul vreunui film de arte marţiale, titlul acestei note e singura expresie găsită ce cuprinde activitatea guvernului din aceste zile. Şi ar fi două astfel de lovituri mai sănătoase: rectificarea bugetară şi scăderea TVA la pâine, însoţită de creşterea nemiloasă a accizelor la alcool.
În cazul rectificării bugetare, după cugetul guvernanţilor, ea defineşte perfect priorităţile politicienilor puterii şi „grija lor neostoită faţă de popor”. Nu e cazul să intrăm în studiul cifrelor, care nu spun mare lucru. Ar fi de remarcat doar că, dintre majorările cuprinse în rectificare, doar cea de la Sănătate se arată mai de bun simţ, cele de la Dezvoltare Regională, Mediu şi Apărare, plus alocarea de fonduri suplimentare Senatului (că mult au mai lucrat senatorii români, le trebuie bani de vacanţă), fiind, din punctul meu de vedere, majorări cu dedicaţie, pe acolo pe unde banii pot fi „învârtiţi” mai uşor. Care ar fi zonele de unde guvernul taie, domeniile care nu au nevoie de prea mulţi bani, duduind ca locomotivele de muzeu, domeniile de care ne putem lipsi? Păi, Educaţia, Tineret şi Sport, Agricultură şi Cultură (asta din urmă dându-le mereu fiori politicienilor!). Aşadar, ne dezvoltăm, după mintea pontaică, bălmăjind bani prin proiecte de mediu iluzorii şi cumpărând nădragi de infanterist, nu educând generaţiile viitoare sau ajutând ţăranul român să trăiască omeneşte. Spunea un hâtru: „aşa să le rămână numele!”.
Legat de coborârea TVA pentru panificaţie la 9 la sută, asta e o gogoriţă electorală, o decizie care nu va aduce ieftinirea pâinii nici cu un ban. Ponta a şi recunoscut că asta este „îndeplinirea unei promisiuni electorale”. Mai vine guvernul şi cu jenanta soluţie de compensare, prin majorarea accizelor la alcool. Cu riscul de a inflama spiritele „pudic-corecte”, voi spune ce am mai spus: ridicarea preţurilor la băutură şi ţigări nu scade numărul celor care beau şi fumează, ci favorizează piaţa neagră şi, mai grav, pune în pericol sănătatea, pentru că un fumător va renunţa la mâncare pentru a avea bani de ţigări, iar iubitorul de-o duşcă, aşijderea. Şi aceştia nu sunt oameni în afara legii şi societăţii, pentru a fi pedepsiţi. Koneţ filma.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

17 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

17 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

17 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

17 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

17 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

17 ore ago