Categories: Sport

Loturile României pentru Campionatele Europene de Gimnastică de la Glasgow

Nicolae Gavrea

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat componenţa loturilor de seniori şi juniori care vor participa la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică 2018 de la Glasgow, din Marea Britanie.
Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Feminină, ediţia a 32-a, se vor desfăşura în perioada 2 – 5 august 2018, iar cele masculine între 8 şi 12 august.

Pentru România vor evolua la senioare următoarele gimnaste: Denisa Golgotă, Anamaria Ocolişan, Carmen Ghiciuc, Laura Iacob şi Nica Ivănuş, iar junioarele care vor concura la Glasgow sunt: Silviana Sfiringu, Ana-Maria Puiu, Antonia Duţă, Ioana Stănciulescu, Daniela Trică. Sportivele vor fi însoţite de antrenorii Nicolae Forminte, Liliana Cosma, Adela Popa, Florin Cotuţiu şi Marius Vintilă.
Din delegaţie vor mai face parte arbitrele Angela Cacoveanu şi Raluca Bugner, paramedicii Florin Aştefanei şi Ciprian Resig, precum şi reprezentanţii Federaţiei Române de Gimnastică (FRG): Andreea Răducan –preşedinte, Virginia Oprişan – secretar general. De asemenea, Anca Mihăilescu – Grigoraş va fi prezentă în calitate de Preşedinte al Juriului Superior – Preşedinte Comitet Tehnic Feminin al Uniunii Europene de Gimnastică (UEG).
La masculin, la seniori vor concura Andrei Muntean, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Ovidiu Prichindel şi Robert Ghiuzan, în vreme ce pentru România, în întrecerea juniorilor, vor lua startul gimnaştii Răzvan Marc, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Rafael Szabo, Eduard Gavrilă. Sportivii vor fi însoţiţi de antrenorii: Marius Urzică, Adrian Ianculescu, Marius Berbecar, Augustin Pop şi Cornel Burduhosu, de arbitrii Sebastian Bratan şi Eugen Căţean, paramedicii Răzvan Spirescu şi Ştefan Varvari şi de Maria Fumea – vicepreşedinte al FRG. De asemenea, Mircea Apolzan va fi prezent în calitate de Membru al Juriului de Apel UEG.
Comunicatul mai precizează: „În baza deciziei Institutului Naţional de Medicină Sportivă (singura instituţie care acordă avizul medical de participare la activitatea sportivă de performanţă), situaţia medicală a gimnastului Marian Drăgulescu nu a permis includerea sa în echipă la aceste Campionate Europene. În funcţie de starea de sănătate şi forma fizică a gimnaştilor pot interveni schimbări în componenţa echipelor până în ultimele 24 de ore înainte de intrarea în competiţie“, se arată pe site-ul FRG.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

9 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

9 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

10 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

11 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

11 ore ago