Sport

Lotul echipei Autobergamo Deva s-a reunit la sfârşitul săptămânii trecute

Nicolae Gavrea

Ocupanta locului I în prima ligă de fotbal în sală, Autobergamo Deva, şi-a reluat pregătirile pentru partea a doua a campionatului. Cu o nouă conducere tehnică – Nelu Stancea, antrenor principal şi Vlad Iancu, antrenor secund şi jucător, echipa deveană a revenit la antrenamente vineri după amiază. Au lipsit motivat Varela şi Pânzaru, care au sosit la Deva în cursul zilei de sâmbătă.

O singură noutate în ceea ce priveşte lotul de jucători: transferul la Deva a spaniolului Toni Jodas Vives, 22 de ani, de la Futsal Poli Iaşi (unde a fost antrenor Nelu Stancea). A plecat fostul antrenor Adrian Moţ, care a încetat de comun acord colaborarea cu clubul devean.
Obiectivul formaţiei devene a rămas acelaşi ca şi la debutul în actualul campionat, câştigarea unui nou titlul de campioană a României. Cum sistemul competiţiei s-a modificat la secţiunea partide din play-off, este foarte important dacă echipa deveană va încheia sezonul regulat pe primul loc.
„Locul 1 este mult mai important acum decât la ediţia precedentă, pentru că s-a schimbat sistemul de alcătuire a grupelor din play-off. Locurile 2 şi 3 merg în grupa cealaltă, aşadar dacă terminăm pe primul loc evităm Galaţiul şi Ciucul, principalele adversare în lupta pentru titlu, consider eu. Nici cu Călăraşiul nu va fi uşor, mai e şi Odorheiu, doar la Timişoara sunt unele probleme şi nu ştim ce va fi acolo”, a declarat Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo Deva.
Echipa antrenată de Nelu Stancea are un retur dificil cu primul meci programat în deplasare, pe 20 ianuarie, la FK Odorheiu Secuiesc, iar apoi pe 26 ianuarie este programată la Deva partida cu echipa United Galaţi.
Aşadar, campionatul se reia cu Autobergamo Deva pe primul loc, formaţie cate totalizează 29 puncte, urmată de United Galaţi 28 puncte, Imperial Wet 25 puncte, Informatica Timişoara 24 puncte, Dunărea Călăraşi 21 puncte şi FK Odorheiu Secuiesc 20 puncte, acestea fiind formaţiile cu şanse la un loc pe podiumul de premiere la finalul sezonului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura