Lotul 1 al Culoarului Trafic Mureș Nord, recepționat în întregime

Ieri, 21 decembrie 2023, a avut loc recepția lucrărilor la sectorul de drum (km 0+000 la km 8+610) din LOTUL 1 (DJ 706 A Ilia-Bejan) al proiectului „Mo­dernizare Culoar Trafic Mureş Nord”. Este vorba despre sectorul cu­prins în­tre Ilia și limita dintre Bretea Mureșană și Brănișca. Primul sector al acestui lot, Bejan-Bretea Mure­șană, a fost recep­ționat în luna martie a acestui an.

Îi dă dreptate președintelui
La eveniment, Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat de ad­mi­nistratorul public, Costel Avram și vice­președinții Ion Bădin și Alin Țambă, împreună cu angajații din aparatul de specialitate care fac parte din comisia de recepție.
„Felicit firmele românești care au executat lucrările în cadrul acestui obiectiv de investiții. Sunt fonduri euro­pene atrase de Consiliul Județean Hunedoara pentru o infrastructură mo­dernă și sigură. Ceea ce spunea pre­șe­dintele CJ Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, că până la finalul mandatului vom avea 400 de kilometri de drumuri județene modernizate și reabilitate, se apropie de realitate. Eu eram sceptic, dar va trebui să-i dau drep­tate”, a declarat Costel Avram.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în iunie 2021
Valoarea care face obiectul recepţiei pentru sectorul menționat este de 35.305.101 de lei. Valoarea finală a con­tractului pentru lotul 1, atât DJ 706A cât şi DJ 761: 59.479.079 de lei, respectiv 70.780.104 de lei.
Lucrările au fost executate de Aso­ci­e­rea formată din SC STRADE CONSCOM SRL (lider) – SC MANO SPRINT SRL – SC ORION REBECA SRL – SC OPR ASFALT SRL – SC DIMEX 2000 COMPANY SRL.
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanta regionala; Prioritatea de investiții 6.1 Stimularea mobilității re­gio­nale prin conectarea nodurilor se­cundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi­mo­da­le, Apelul de proiecte POR 2016/6/6.1./2.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

59 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

18 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

18 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

18 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

18 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

18 ore ago