Categories: Sport

Locul patru, pentru popicari

Echipa de popice Inter Petrila, pregătită de antrenorul Marcel Dobrică, a încheiat turul de campionat cu o înfrângere, 2-7 cu vicecampioana CFR Iaşi şi a terminat prima parte a sezonului competiţional pe locul patru al clasamentului primei divizii. „Sunt foarte mulţumit de acest loc, în condiţiile în care noi am jucat numai cu juniori”, a explicat Marcel Dobrică, evidenţiindu-i pe Marian Bălan şi pe Radu Balaban. Mai mult decât atât, Radu Balaban a fost convocat la Lotul Naţional al României, categoria cadeţi, pentru Campionatul Mondial, de anul viitor, din Ungaria.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

10 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

10 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

10 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

10 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

10 ore ago