Categories: ActualitateFlash

Locuitorii din cartierul hunedorean Hăşdat înoată în noroi

Oana Mihnea

Şi în cartierul Hăşdat, din municipiul Hunedoara, la fel ca în Brad, modul în care au fost executate lucrările de extindere a reţelei de apă şi canal îi nemulţumeşte pe oameni. Ieri, mai multe sesizări din partea locuitorilor cartierului au ajuns şi la redacţie.

Ca la off-road
După cum se arată la această oră străzile respective, firma care a executat lucrările nu a respectat etapele  prevăzute în proiect. Aproximativ doi kilometri de străzi arată ca după bombardament. Probleme mari sunt chiar la drumul judeţean care merge către Călan, unde se circulă pe o distanţă semnificativă doar pe o arteră, cealaltă fiind ocupată de şanţuri şi utilaje, din această cauză producându-se zilnic ambuteiaje. Locuitorii de pe străzile afectate nu mai pot circula cu maşinile pe porţiunile respective, de aceea, unii dintre ei sunt nevoiţi să îşi lase autoturismele la distanţă de case. De asemenea, în jurul gurilor de canal nu s-a turnat beton, ca urmare, capacele acestora s-au întors sau au căzut în interior.
„Au început să lucreze în primăvara anului trecut. Înainte, drumul era practicabil, acoperit cu zgură, dar se putea circula cu maşina în condiţii normale. Au escavat pământul, vreo trei-patru metri adâncime, au băgat ţevile şi au pus pământul scos înapoi, fără să taseze şi să finalizeze aşa cum ar fi trebuit. Nu avem pretenţia să facă din el autostradă, dar măcar să îl aducă la starea iniţială“, a precizat unul dintre locuitorii de pe străzile afectate.

Nu se semnează recepţia
Sesizările au ajuns şi la Primăria Hunedoara. „Am fost alertaţi în repetate rânduri de către cetăţeni că sunt probleme cu străzile în cartierul Hăşdat. Am atenţionat societatea ApaProd, beneficiarul lucrărilor, care este direct răspunzătoare de calitatea lucrării, despre această stare de lucruri şi de faptul că oamenii sunt foarte nemulţumiţi şi vin zilnic la primărie să reclame această situaţie. Noi nu vom semna recepţia, dacă nu este respectat proiectul întocmai. Cu siguranţă, vor fi nevoiţi să intervină acolo unde este necesar şi să aducă drumul la starea iniţială“, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.
Contactat de către MESAGERUL HUNEDOREAN, Victor Arion, directorul general al ApaProd SA a precizat: „Am trimis inginerul la faţa locului să facă verificări şi să vadă care este situaţia. În următoarele zile, firma constructoare va băga piatră şi, când vremea ne va permite, vom asfalta străzile“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago