Situaţie incredibilă la Petroşani, unde săracii au ajuns să-i vâneze pur şi simplu pe cei care mor sau care pleacă din localitate şi lasă în urmă locuinţe sociale libere, cel puţin temporar. Sparg apoi uşile şi intră abuziv în case, după care cer îndurare de la administraţia publică locală.
Ultimul astfel de caz este cel al unei femei cu trei copii, Mihaela Iordache, o mai veche cunoştinţă a celor din administraţia publică locală. Femeia a beneficiat până acum de două locuinţe sociale, din care a plecat pe rând, pe de-o parte, fiindcă a acumulat datorii mari la chirie, iar pe de altă parte, că nu era mulţumită de ele. Între timp, a ochit altă casă din municipiu, care a rămas goală, după decesul chiriaşului şi a intrat cu forţa în ea, deşi ştia că locuinţa a fost repartizată unei familii cu cinci copii, adică şapte persoane în total. De precizat faptul că tot pentru acea casă, mai sunt alte 10 cereri depuse de persoane care nu au beneficiat de locuinţe sociale până acum.
Interesant este faptul că ocuparea abuzivă a locuinţelor a ajuns o practică, iar consilierul local Valeriu Butulescu spune că „sunt aproape 20 de cazuri de locuinţe ocupate abuziv, ceea ce înseamnă că acele case sunt goale”, atrăgând atenţia asupra procedurilor greoaie de atribuire a unei locuinţe din fondul locativ al municipalităţii. Mai mult, locuinţele sociale au ajuns să fie „traficate”, iar beneficiarii lor le oferă, contra cost, altora, deşi ştiu că încalcă flagrant legea. La ora actuală, pe lista Primăriei Petroşani sunt 500 de cereri pentru atribuirea unei locuinţe. (C. Cosman)
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…