Comunitate

Locuinţe de serviciu realizate prin ANL

ANL are, în cadrul programului ”Con­struc­ţia de locuinţe de serviciu”, în execuţie efec­tivă 55 de unităţi locative la nivelul judeţului Hunedoara.
Locuinţele sunt destinate funcţionarilor publici ori angajaţilor din instituţii publice centrale şi locale. Locuinţele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituţiilor care solicită realizarea acestora, iar închirierea lor se face în condiţiile prevăzute de legislaţie. Locuinţele de serviciu construite prin programul im­plementat de ANL nu pot fi vândute. Pro­gramul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităţilor adminis­trativ-teritoriale, puse la dispoziţia ANL, care le preia în folosinţă gratuită, în con­diţiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse şi construcţii aflate în diverse stadii de execuţie ori finalizate şi neexploatate. Sumele necesare finanţării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MLPDA, din bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura